myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X

De unde simțul ridicolului la politicieni?

Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Doar ce scriam ieri că orice mediocritate din politica mioritică e avidă după onoruri și recunoaștere, iar asta e o manifestare a complexului de inferioritate. Conștient sau subconștient, un asemenea tip de politician realizează că nu e calificat pentru funcția publică pe care o ocupă, că a ajuns mai sus decât merita, mulțumită unui sistem în care piramida valorilor a fost răsturnată, iar rețeta reușitei în viață – pervertită. El resimte o nevoie imperioasă de a se convinge și de a-i convinge pe ceilalți că lucrurile nu stau așa cum le simte el și cum îi mai spun câte unii, ci mult mai bine, că e o persoană importantă, valoroasă și, de ce nu, chiar providențială. Va primi, de aceea, cu mare satisfacție, orice onoruri, ba chiar va provoca acordarea acestora, va răspunde bucuros oricăror invitații la evenimente unde există prilejul de a-și afirma importanța, va specula la maximum orice oportunitate de imagine, înăbușindu-și simțul ridicolului. Va privi cu bunăvoință și va ține aproape lingușitorii de meserie, care îi spun ce vrea să audă (ce frumos, ce deștept, ce om de valoare este ș.a.m.d.) și pe cei care îi dau semne palpabile de recunoaștere, oricât de mici (o diplomă, numele pe vreo plăcuță sau plachetă etc.).

Imobiliare.ro

Iată, de pildă, obsesia pentru imagine, pentru recunoaștere, și suprimarea simțului ridicolului l-au făcut pe un primar de sector din Capitală să distribuie elevilor, pe lângă rechizite, și orare (inutile, de altfel, în epoca laptop-urilor, tabletelor și smartphones) pe care, la loc de cinste, să zic așa, stă o grafică de Gogu înfățișându-l pe edil și un catren de Gâgă semnat de individ: „Dragul meu copil școlar/ De urmezi acest orar/ Să te uiți în calendar/ C-ai șanse s-ajungi primar”. Ce idioțenie! Vă dați seama, singura funcție a acelui orar a fost de obiect de amuzament pentru elevi, profesori și părinți.

Alt primar, dintr-un orășel maramureșean, s-a gândit că o școală reabilitată e de-a dreptul un monument în România și merită o plăcuță. Drept urmare, pe fațada edificiului a instalat una pe care stă scris, spre luarea aminte a celor din prezent și-a celor ce vor veni: „Pro Memoria. Din mila lui Dumnezeu s-a reabilitat în orașul Dragomirești școala gimn. Liviu Rebreanu între anii 2017-2019 cu sprijinul Guvernului României, prim ministru fiind doamna Viorica Dancilă. Lucrările au fost executate de SC Forean Trust, directorul școlii fiind pr. prof. Dănuț Iuga. Inaugurarea a avut loc în fața mulțimii de elevi, profesori, preoți și consilieri locali, având în frunte pe președintele Cons. Jud. Maramureș Gabriel Zetea. Primar Dragomirești: pr. prof. Vasile Țiplea”. Ei? Mai ziceți ceva, dacă vă dă mâna!

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
+2 #1 Raoke Kaka 11-09-2019 12:06
Da, citisem și eu de placa memorială în care apare numele retardatei. Sunt curios cât va dura până ce se va găsi un om zdravăn la cap s-o sfărâme. Și nu cred că vreun popă nenorocit a contribuit cu vreun leuț din propriul buzunar ca să se reabiliteze acea școală, așa că nu văd de ce sunt pomenite zeitățile în care cred cei săraci cu duhul.
Doar ca fapt divers, cât de mare putea fi acea școală de le-a luat doi ani s-o reabiliteze?
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 
HORNBACH Angajeaza

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Mie, 18 Sep 2019
Euro   Euro   EUR   4.7354   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2876   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3426   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3067   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2425   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2327   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4211   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   142.2500   Creștere
Anunturi MyTEX

Se va afla adevărul privind dosarul revoltei anticomuniste din Brașov?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter