Braşov: Deficit de terenuri la Ucea şi Viştea
Subprefectul Ciprian Băncilă s-a deplasat la sediile primăriilor din comunele Ucea şi Viştea (judeţul Braşov), pentru a discuta cu membrii comisiilor locale de fondul funciar. „Aceste deplasări în teritoriu au ca scop monitorizarea activităţii comisiilor locale şi identificarea de soluţii pentru urgentarea punerii în posesie a beneficiarilor”, a precizat subprefectul. Ciprian Băncilă a explicat că în urma acestei analize a rezultat că la Ucea există un deficit de teren de 322 ha ce ar trebui să revină la 436 beneficiari: „Am căutat soluţii pentru a identifica noi suprafeţe pe care să le punem la dispoziţia comisiei locale. Astfel, un lot de 87 ha va fi transferat de la Agenţia Domeniilor Statului pentru a fi repartizat cetăţenilor care au fost validaţi pe suprafeţe care au aparţinut în trecut de Herghelia Sâmbăta, iar edilii vor completa restul de teren necesar prin reducerea islazului comunal”. Ciprian Băncilă a menţionat că în cazul comunei Viştea deficitul de suprafeţe nu este atât de mare, ridicându-se la 176 ha.
Alina ANDREI

















