Braşov. Ultima zi pentru bilete de tratament la băi
Pensionarii care au cereri depuse pot ridica astăzi tichetele72 de bilete de tratament, a doua tranşă dintre cele 6.000 estimate pentru acest an, au sosit la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Braşov. Seriile de tratament sunt programate a începe chiar din aceste zile, însă pensionarii nu mai vin după ele. Doar 11 au fost ridicate de beneficiari. Repartizarea locurilor s-a făcut automat de programul informatic în funcţie de punctajul realizat în urma analizării criteriilor de eligibilitate stabilite de Casa Naţională de Pensii. Mihail Tarbă, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii, este suprins că, după ce s-au înghesuit să depună cererile, acum vârstnicii nu vin să ridice biletele: "Ba unii se răzgândesc chiar în ultima zi şi renunţă sau le aduc înapoi şi e păcat că nu pot fi valorificate". Pensionarii spun că preferă să ia bilete în linile căldurose ale anului, între iulie şi septembrie. Motivul e că în timpul iernii unele hoteluri sunt neîncălzite, sau că, pur şi simplu, sănătatea nu le permite să facă tratamente iarna. Astăzi este ultima zi în care acestea pot fi luate de la CJP, nu doar de către cei către cărora le-au fost repartizate, ci şi de alţi solicitanţi care au depus dosarele, pentru plecarea la cură balneară, în seriile de tratament din martie.
Liliana JIGHIRA

















