
Dacă finalul anului trecut şi chiar primele săptămâni din 2010 dădeau oarece speranţe celor care mizau pe revenirea pieţei imobiliare, măcar pe segmentul închirierilor, astăzi asistăm la un blocaj general.
Practic, nu se vinde şi nu se închiriază nimic. Rar mai apare câte un cumpărător sau o persoană dornică să închirieze. Numai au căutare nici măcar garsonierele sau apartamentele cu două camere, proprietăţi tranzacţionate destul de rar şi înainte. Potrivit unui reprezentant al filialei Braşov a Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare (UNIM), „lipsa banilor este principala cauză. Pentru obţinerea unui credit băncile solicită venituri mari, însă chiar şi persoanele cu asemenea venituri au devenit reticente. Au văzut ce au păţit cei care s-au îndatorat în urmă cu doi ani şi care acum îşi plătesc foarte greu ratele bancare”. Sursa citată ne explică totuşi că totuşi în acest context a făcut o tranzacţie luna trecută. „A fost o vânzare, însă de atunci, nimic”.
Nici pe segmentul închirirerilor nu se mai fac tranzacţii. „A fost o perioadă după începerea anului universitar când părinţii care au copiii la facultate în Braşov căutau să închirieze apartamente cu două camere sau garsoniere. Acum însă, nu se mai închiriază nimic”. Blocajul imobiliar i-a lovit şi pe „samsarii” imobiliari, o parte a acestora dispărând încet de pe piaţă. Dacă în trecut numărul celor care „vânau” proprietăţile ieftine era destul de mare, astăzi, această categorie de investitori este pe cale de dispariţie, iar motivele sunt evidente. Pe de o parte este vorba despre scăderea lichidităţii, însă este cert că aceştia şi-au revizuit strategia mai ales pentru că preţurile de pe piaţă nu mai cresc de la o lună la alta ca acum doi-trei ani, iar profiturile nu mai pot fi obţinute peste noapte.
În aceste condiţii, când nici cumpărători nu mai sunt, iar vânzătorii nu mai au practic cu cine să negocieze, preţurile nu au scăzut faţă de prima lună a anului. Un apartament semidecomandat costă în jur de 42.000-45.000 de euro, iar pentru unul decomandat preţul de pornire este de 50.000 de euro. O locuinţă cu trei camere situată într-o zonă industrială, gen Tractorul sau Astra, costă în jur de 60.000 de euro, iar dacă este amplasată în zona Scriitorilor, Zizinului, Griviţei sau Răcădău preţul este situat între 70.000 şi 80.000 de euro. Desigur, preţurile sunt negociabile, însă cumpărătorul poate beneficia de o reducere numai în cazul în care proprietarul este presat şi are nevoie imediat de bani. „Am întâlnit cazul unui vânzător care a cerut pentru un apartament 50.000 de euro, a refuzat o ofertă de 45.000 de euro, iar ulterior nu a reuşit să-l vândă nici măcar sub 40.000 de euro”.
Cele mai slab cotate locuinţe de pe piaţă sunt cele cu patru camere care îşi găsesc extrem de greu cumpărători, printre motive aflându-se preţul care ajunge chiar şi la 100.000 de euro şi cheltuielile ulterioare de întreţinere. Şi casele îşi găsesc foarte rar, aproape întâmplător, clienţi, situaţia acestor proprietăţi fiind asemănătoare cu cea a apartamentelor. În schimb, terenurile nu mai au căutate de nici un fel. Nici nu mai contează că preţul de astăzi pentru teren în Stupini, de 25-30 de euro/mp, a scăzut considerabil de la 80-90 euro/mp cât se cerea în perioada boom-ului imobiliar.
Preţurile vor scădea cu 40%
Tot despre un blocaj ne-a vorbit şi directorul general al unei importante companii imobiliare din oraş. În aceste condiţii, sursa citată este de părere că anul 2010 va marca scăderea preţurilor cu 40% în cazul apartamentelor. „De la un preţ de 42.000-43.000 de euro, cât costă în medie acum un apartament cu două camere cred că se va ajunge la 26.000-27.000 de euro. Probabil se va ajunge undeva la un preţ de 500 de euro/mp. Explicaţia este foarte simplă. Peste câteva luni băncile vor scoate la vânzare numeroase locuinţe ale debitorilor, piaţa va fi suprasaturată de asemenea oferte, iar cererea va fi mică pentru că lumea nu are bani. Prin urmare, preţurile vor scădea foarte mult în continuare”, explică sursa. Acesta este şi motivul pentru care unii proprietari, din dorinţa de a-şi vinde cât mai repede bunurile şi de a face rapid rost de bani negociază în unele cazuri procente importante din preţul de pornire. De exemplu, în cazul unui bun de 200.000 de euro, dacă în urmă cu câţiva ani se negocia din preţ un procent situat între 1 şi 10%, astăzi, pentru a se realiza tranzacţia, sunt proprietari dispuşi să facă discount-uri şi de 20 sau chiar 30%.
Peste 800 euro/mp într-o garsonieră
Însă pentru a vedea exact cum merge piaţa am încercat să negociem la telefon cumpărarea unei locuinţe. Am început cu o garsonieră. Prima, situată în Tractorul (în apropierea stadionului Forex), confort 1, îmbunătăţiri, preţ de pornire 26.000 de euro pentru 32 mp, adică 812,5 euro/mp. Preţul însă nu se negocieză. Totuşi nu e rău dacă ţinem cont că în 2008 o locuinţă similară costa în jur de 40.000 de euro (1.250 euro/mp), iar dacă avea ceva îmbunătăţiri preţul putea sări chiar şi la 45.000 de euro (1.406 euro/mp). Încercăm şi zona Astra, unde preţul scade de la 31.000 de euro la 30.000 de euro pentru o garsonieră de 26 mp, adică 1.153,8 euro/mp. Vi se pare scump? Atunci puteţi alege o garsonieră în Scriitorilor de 30 mp pe care trebuie să plătiţi „numai” 35.000 de euro, adică 1.166,6 euro/mp. Nenegociabil. Cele mai ieftine „garsoniere” sunt camerele (fără baie şi bucătărie) din Bartolomeu, 8.000 de euro/bucata, 16 mp promişi. Adică 500 euro/mp.
Trecem la apartamentele cu două camere. Gemenii, confort 1, semidecomandat 44.000 de euro/48-49 mp, adică între 897,95 şi 916 euro/mp. Înghiţim în sec şi „mergem” pe Griviţei, unde pentru 52.000-55.000 de euro ni se oferă un apartament de două camere cu o suprafaţă de 56-58 mp, adică aproape 950 de euro/mp. La fel de scump ni s-a părut şi apartamentul pe care l-am găsit în Scriitorilor. Are 64 mp, este parţial mobilat (numai bucătăria) şi proprietarul vrea pe el 59.000 de euro, 921 euro/mp. Şi apartamentele cu 3 şi 4 camere sunt la fel de inaccesibile cumpărătorilor chiar dacă în comparaţie cu anii precedenţi, preţurile au scăzut în unele cazuri cu 35.000-40.000 de euro. Adică, astăzi, cel mai ieftin apartament cu trei camere (65 mp) într-o zonă oarecum centrală a oraşului costă 66.000 de euro, puţin peste 1.000 de euro/mp. Dacă vreţi ceva mai ieftin, la 61.500 de euro, puteţi opta pentru zona străzii Independenţei. Însă preţul final pe mp este acelaşi. (A.Z.)