Şcoală de Leadership, la Braşov
Camera de Comerţ şi Industrie Braşov în colaborare cu Fundaţia Leadership organizează până pe 31 iulie, în Poiana Braşov, cea de-a doua ediţie a „Leadership Academy’’, un program unic de leadership, adresat tinerilor manageri şi antreprenori. Lideri din diferite domenii de activitate - business, media, artă, societate civilă - repun în discuţie concepte ca performanţă, inteligenţă emoţională, comunicarea liderului şi importanţa networkingului, în cadrul unui program care îşi propune să consolideze bazele leadershipului românesc. „Într-o perioadă deloc favorabilă economic, noul val de lideri români are nevoie să îşi dezvolte abilităţile de leadership şi să le transmită mai departe în organizaţiile din care fac parte. Aşa am creat Leadership Academy special pentru ei. Feed-back-ul primit de la absolvenţii programului ne dă încredere că, prin această iniţiativă, răspundem nevoilor acestora şi le insuflăm leadership-ul în comportament’’, a declarat Adelina Maria, director „Leadership School&Academy’’. Programul reuneşte 26 de manageri şi antreprenori, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, care au minim 3 ani de experienţă. (A.D.)

















