STATISTICÃ. În primele şase luni ale anului, Investiţiile în economie au coborât cu 18,7%
Investiţiile în economia naţională au scăzut în primul semestru cu 18,7%, faţă de perioadă similară a anului trecut, la 22,48 miliarde lei, cele mai multe fiind realizate în industrie şi comerţ/servicii, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi citate de o agenţie de presă.
Astfel, în primele şase luni, industria a atras 38,2% din totalul investiţiilor, iar sectorul comerţ/servicii 36,6%, se arată în acelaşi comunicat al INS.
La polul opus s-au situat construcţiile, cu 17,9%, şi agricultura, cu 5,5%. În ceea ce priveşte investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi, în perioadă analizată, au însumat 11,511 miliarde lei, reprezentând 51,2 % din total, faţă de 52,3% în ianuarie-iunie 2009. Totodată, investiţiile în utilaje şi mijloace de transport s-au cifrat la 8,902 miliarde lei, respectiv 39,6% din total, similare cu cele din semestrul unu al anului trecut.
Scăderi şi în T2
Raportul oficial de la Statistică mai relevă faptul că în al doilea trimestru, investiţiile realizate în economia naţională au scăzut cu 9,8% faţă de aprilie-iunie 2009, la 12,96 miliarde lei. Practic, evoluţia investiţiilor realizate în economia naţională în perioadă analizată pe elemente de structură, se prezintă astfel: lucrări de construcţii noi (-17,5%), utilaje, inclusiv mijloace de transport (-1,6%) şi alte cheltuieli (-0,1%). De asemenea, în trimestrul al doilea se constată o creştere a ponderii utilajelor (inclusiv mijloace de transport) în total investiţii cu 2,7 puncte procentuale, iar cea a investiţiilor în alte cheltuieli cu 0,9 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor în lucrările de construcţii noi a scăzut cu 3,6 puncte procentuale.
Antonio ZOTA

















