Consilierul judeţean Sebastian Grapă vrea să dea Guvernul în judecată
Consilierul judeţean PNL Sebastian Grapă a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să acţioneze în instanţă Guvernul României şi pe premierul Emil Boc, pentru încălcarea legislaţiei care stabileşte anumite privilegii pentru persoanele cu handicap. Grapă a arătat că persoanele cu handicap grav sau accentuat care au venituri de peste 1.000 de lei, sunt nevoite să plătească impozit la stat, deşi legea prevede că veniturile din pensiile cu astfel de handicapuri nu sunt impozabile.
Grapă susţine că sunt încălcate drepturile persoanelor cu handicap, care potrivit legii, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării.
„Această prevedere nu este respectată, iar 90% dintre persoanele cu handicap din judeţul Braşov cumpără medicamente. Trebuie subliniat faptul că sunt persoane cu dizabilităţi, dependente total de medicamente. Faptul că acestea nu sunt acordate în conformitate cu articolul nr. 10 din Legea nr. 448/2006, generează încălcarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi la ocrotirea sănătăţii”, a precizat Grapă.
El a mai spus că un alt motiv pentru care vrea să de Guvernul şi pe prim-ministrul României în judecată este neacordarea biletelor de tratament pentru persoanele cu handicap: „Sunt prevederi care nu se respectă din Legea 448 pe 2006. Sunt persoane care nu pot recupera handicapul dacă nu urmează un tratament constant sau anual. Ori CNPAS a dat o decizie care anulează articolul 11, litera c) din Legea 448 din 2006, care spune că biletul de tratament pentru persoanele cu handicap este gratuit. În situaţia în care persoana cu handicap, ca urmare a evaluării dosarului, nu primeşte bilet, pentru recuperare este nevoit să achite din alte «surse» un bilet de tratament”.
Cosmin HORJAN

















