Consiliul Judeţean cere bani de la... Primăria Braşov
Preşedintele CJ a anunţat ieri că a iniţiat o acţiune în instanţă, pe motiv că municipalitatea ar fi de vină în cazul Ibadessa; „relaţiile directe cu acea firmă sunt doar ale administraţiei judeţene”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, liberalul Aristotel Căncescu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, faptul că instituţia pe care o conduce a iniţiat o acţiune în justiţie împotriva municipalităţii, reclamând faptul că problemele şi litigiul iscat între administraţia judeţeană în cazul contractului cu firma spaniolă Ibadessa s-ar datora Primăriei. „Vrem să primim despăgubiri de la Primăria Braşov, pentru că, deşi era parte în asocierea privind realizarea unui spital clinic la Hărman nu a făcut altceva decât să ne pună beţe în roate şi să boicoteze proiectul. Acum, domnii de la PD-L vin şi spun că am avea nu ştiu ce interese cu Ibadessa, «uitând» că avem obligaţii şi că ştiau acest lucru şi când unii dintre ei s-au opus în Consiliul Local şi în cel Judeţean onorării unor clauze”, a precizat Căncescu. Referitor la anunţul făcut de preşedintele CJ, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a susţinut că „la noi nu a ajuns nici un fel de citaţie. Când vom primi ceva oficial, vom prezenta un punct de vedere detaliat. Pot spune doar că municipalitatea şi-a îndeplinit toate obligaţiile ca partener în proiectul la care se face referire. Faptul că acum Consiliul Judeţean este parte într-un litigiu nu este vina noastră! Noi avem doar statut de parteneri, relaţiile directe fiind ale administraţiei judeţene cu oficialii spanioli”.

















