Social-democraţii sunt îngrijoraţi de viitorul încălzirii centralizate la Braşov
Preşedintele PSD Braşov, deputatul Constantin Niţă, a reluat ieri tema viitorului CET SA, susţinând că se înmulţesc zvonurile privind închiderea societăţii în perioada următoare şi preluarea activităţii de către o altă firmă. „Ar fi un demers cu grave consecinţe pentru cetăţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire”, a spus Niţă. Sursa citată a apreciat că factorii de decizie ai municipalităţii ar trebui să prezinte oficial un punct de vedere în privinţa viitorului societăţii de termoficare. Faţă de această chestiune, primarul George Scripcaru a spus, în repetate rânduri, că în privinţa societăţii de termoficare sunt căutate cele mai bune variante de modernizare şi redresare, precum şi că CET Braşov a beneficiat recent de o ştergere a datoriilor la bugetul de stat, fapt care îi permite să se reabiliteze. (C.D.)

















