Incendiu la maternitate! Bebeluşii au fost în pericol
Ieri noapte, la Maternitatea din Satu-Mare, a avut loc un incendiu. O magazie care se afla în apropierea saloanelor de nou-născuţi a fost cuprinsă de flăcări. Cei 30 de bebeluşi, împreună cu mamele lor, au fost evacuaţi la timp. Nimeni nu a fost rănit. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis în teren cinci autospeciale şi un echipaj SMURD. Deocamdată nu se poate estima valoarea pagubelor materiale. La mijlocul lunii mai, flăcările au cuprins etajul patru al spitalului Sf. Maria din Bucureşti. Circa 300 de persoane au fost evacuate. Şase oameni s-au intoxicat uşor cu fum şi au necesitat spitalizare. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale şi au stins flăcările după o oră.
Alina ANDREI

















