36,76 milioane lei pentru motorină agricolă subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a pus la dispoziția centrelor județene, începând cu această săptămână, suma de 36,76 milioane lei, reprezentând ajutorul de stat pentru acciza redusă la motorină utilizată în agricultură, aferent cererilor trimestriale depuse în iulie. „Cererile au fost depuse prin centrele județene și aprobate prin OMADR 126/27.08.2010”, se arată într-un comunicat al instituției. Sprijinul financiar, în cuantum de 1,162 lei/litru, se acordă potrivit HG 408/2010 privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorină utilizată în agricultură. Nivelul sprijinului se acordă beneficiarilor care au primit acordul prealabil pentru anul 2010. Suma reprezintă acciza redusă pentru o cantitate de motorină determinată, de 31,635 milioane litri, din care pentru sectorul vegetal – 29,332 milioane litri, pentru zootehnie – 2,269 milioane litri, iar pentru îmbunătățiri funciare – 34.454 litri. (A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




