Economic

456,07 mil. euro, fonduri europene contractate

  • logomytex.png
 

Până în prezent, în județul Brașov au fost contractate, conform unei statistici realizate de Camera de Comerț și Industrie Brașov, 405 proiecte în cadrul unor programe operaționale, valoarea totală a acestora fiind de 456,07 milioane de euro.

11%, rata de absorbție națională
În luna ianuarie 2010, la nivel național, rata de absorbție a fondurilor europene a urcat, potrivit statisticii Camerei de Comerț și Industrie, la 11%. Plățile realizate pe proiecte cu fonduri europene a fost, în ianuarie 2010, de 155 milioane lei. De fapt, în total plățile efectuate începând cu 2007 însumează 2,66 miliarde lei, adică 11% din alocarea Uniunii Europene pe perioada 2007-2009. Potrivit aceleiași surse, în ultima lună, numărul proiectelor a crescut cu 422, din care cele mai multe pe Programul Operațional Regional. 22 de proiecte au fost aprobate în luna ianuarie, ridicând numărul contractelor semnate la 39.
„În ceea ce privește Regiunea Centru, în cadrul Programului Operațional Regional, au fost depuse 631 de proiecte, care solicită aproximativ 810,91 milioane euro. Suma rămasă disponibilă este de 164,86 milioane euro, în cazul în care toate proiectele depuse vor fi finanțate. Deci, gradul de accesare este destul de mare. 120 de proiecte sunt în fază de contractare sau precontractare, iar din acestea 110 sunt deja semnate. Plățile care au fost făcute, până în prezent, sunt de 25 milioane de euro, și mai sunt cereri de rambursare în valoare de 19 milioane de euro’’, a explicat Cosmin Roșia, directorul Centrului de Consultanță din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov.
Concret, au fost plătite 17 cereri de prefinanțare în valoare de 107.578.788,3 lei, adică 25,14 milioane de euro, și au fost depuse 66 de cereri de rambursare în valoare de 81.801.995,16 lei, adică 19,12 milioane de euro.
Sumele plătite pentru Regiunea Centru au reprezentat aproape 30% din sumele plătite, la nivel național, în cadrul Programului Operațional Regional.

Dezvoltarea rurală, cea mai solicitată
În ceea ce privește județul Brașov se poate observa, conform statisticii CCI Brașov, că cele mai multe proiecte din totalul celor 405 au fost contractate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – 341, și în cel de Creștere a Competitivității Economice – 44.
„Până în prezent, la nivelul județului Brașov, au fost contractate 405 proiecte în valoare de 456,07 milioane de euro pe tot ceea ce înseamnă fonduri structurale exclusiv POR (n.r – Programul Operațional Regional). Dacă adăugăm și valoarea POR, aproximativ 100 de milioane de euro, vom vedea că peste 550 milioane de euro sunt contracte încheiate la nivelul județului Brașov. Dacă extrapolăm puțin această sumă până în 2012, când se vor desfășura ultimele contracte, sperăm să depășim 1,2 miliarde euro, iar Brașovul să ia mai mult decât media pe țară’’, a afirmat Cosmin Roșia, directorul Centrului de Consultanță. La ora actuală, pe Programul Național de Mediu cel mai mare proiect este câștigat de Compania Apa – 800 milioane lei, iar pe Programul de Transport a câștigat proiectul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale care va realiza Ocolitoarea Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google