Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat, ieri, că amână protestele programate pentru astăzi şi pentru 12 februarie, respectiv pichetarea a două ministere, cel al Finanţelor şi cel al Muncii, ca şi greva generală, în urma unei întâlniri pe care sindicaliştii au avut-o cu ministrul Muncii. FNSA a anunţat că amânarea protestelor a fost decisă ca urmare a unor garanţii primite de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale privind rezolvarea revendicărilor sindicaliştilor, adică păstrarea locurilor de muncă şi anularea concedierilor anunţate.
Liderii Federaţiei precizează că cele 46.000 de semnături pentru susţinerea grevei generale rămân valabile, în cazul în care guvernanţii nu îşi respectă promisiunile, iar protestele vor fi reprogramate.