Proiect: CET Braşov va produce agent termic la 150 de lei/gigacalorie
La propunerea primarului George Scripcaru, Consiliul Local Braşov a aprobat ieri realizarea proiectului de investiţii prin care actualul sistem centralizat de producere a energiei termice în cogenerare - folosind drept combustibil principal cărbunele - va fi înlocuit cu unul exclusiv pe gaz, care va garanta un preţ de producţie, nesubvenţionat, de 150 lei/gigacalorie.
Aleşii locali au aprobat ieri un protocol de cooperare pentru „susţinerea implementării şi a finanţării proiectului de construcţie a unei unităţi de producere a energiei termice în cogenerare”, un acord încheiat între Municipiul Braşov, Centrala Electrică de Termoficare Braşov, Banca Comercială Română şi SC Bepco SRL.
Potrivit consilierului local Mihai David (PSD) - care a fost preşedinte al AGA de la CET investitorul privat a obţinut din partea băncii un împrumut de 20 milioane euro, cu care urmează să finanţeze şapte unităţi de producţie în cogenerare cu un total de 32,7 MWh. Potrivit proiectului, 30 MWh vor putea fi produşi până la începutul lunii noiembrie. Cel puţin în această iarnă, în lunile cu temperaturi foarte scăzute, CAF Metrom şi sursa CET vor completa necesarul de agent termic.
„Am avut în vedere interesul braşovenilor”
Potrivit declaraţiilor primarului George Scripcaru, investiţia va reprezenta o continuare a proiectului Eco Heat, de construire a unei noi centrale de cogenerare pe biomasă şi pe gaz, demarat printr-o asociere între austriecii de la Warmebetriebe (90%) şi municipalitatea Braşov (10%). Partea austriecilor va fi preluată de firma Bepco. Distribuţia va fi asigurată de o societate comercială, care va avea ca unic acţionar Consiliul Local.
„Am avut în vedere, tot timpul, interesul braşovenilor şi asigurarea energiei termice pentru populaţie. Prin acest demers am demonstrat că am căutat, în mod real, soluţii şi le-am găsit. Am obţinut astfel atât asigurarea încălzirii în sistem centralizat, cât şi reducerea costurilor cu întreţinerea pentru cetăţeni, mai ales în condiţiile în care subvenţiile ar putea fi retrase”, a declarat primarul.
Platforma Metrom este, deja, beneficiar
Până acum, proiectul Eco Heat a dus la darea în folosinţă, în iulie 2009, a unui „motor termic” pe gaz, cu o capacitate de 1 MWh, aflat pe platforma Metrom şi care alimentează cu apă caldă aproximativ 1.000 de apartamente din zonă. Directorul CET Braşov, Florin Cuţitei, a dat asigurări că după finalizarea lucrărilor, la jumătatea anului 2011, încălzirea în sistem centralizat va fi mai convenabilă decât cea produsă de centralele proprii de apartament. (L.J. & C.D.)
Costuri reduse cu 270 de lei/gigacalorie
În prezent, costul real de producţie pentru o gigacalorie este, în medie, de 420 de lei, în timp ce preţul de vânzare aprobat de ANRE este de 360 de lei/gigacalorie. Din preţul aprobat, populaţia plăteşte 184 de lei, în timp ce aproximativ 15% este suportat din subvenţia de la Guvern (54 lei - adică 45% din preţul combustibilului necesar producerii unei gigacalorii livrate populaţiei), iar 124 lei (aproximativ 35%) reprezintă subvenţia de la bugetul local, pentru producţie şi distribuţie.

















