Diabetul este asociat cu maladia Alzheimer
Bolnavii care suferă de rezistenţă la insulină sau de diabet de tipul II, forma cea mai răspândită a acestei boli, prezintă un risc crescut de a dezvolta plăci amiloide pe creier, asociate maladiei Alzheimer. Este concluzia unui studiu japonez care a fost publicat în revista Neurology, a Academiei de neurologie americane. Autorii studiului au constatat că subiecţii în cazul cărora minimum trei teste sangvine au demonstrat un nivel crescut de zahăr în sânge au prezentat mai multe riscuri de a dezvolta plăci senile în creier. "Diabetul de tipul II (asociat cu obezitatea) şi maladia Alzheimer sunt boli care ating niveluri alarmante în lume", a spus Kensuke Sasaki, de la Universitatea Kyushu din Fukuoka, principalul autor al studiului.
Alina ANDREI

















