Strugurii curăţă organismul de toxine
Cercetătorii americani spun că boabele de strugure conţin un nivel înalt de antioxidanţi, atât de importanţi în păstrarea unui organism sănătos. Strugurii mai au calităţi hepatoprotectoare, ajută la întârzierea procesului de îmbătrânire şi curăţă organismul de toxine. Aceste fructe ajută şi la combaterea reţinerii apei în organism, elimina senzaţia de greutate şi edemele. Coaja strugurilor conţine substanţe care au acţiunea de stimulare a circulaţiei sanguine, iar acest lucru contribuie la îmbunătăţirea oxigenării celulelor din tot corpul. Extractul de seminţe provenite de la strugurii roşii ne-ar putea proteja împotriva pierderilor de memorie cauzate de boala Alzheimer, susţin cercetătorii americani, citaţi de Reuters. Seva viţei-de-vie a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru tratarea bolilor de piele şi de ochi. De asemenea, pentru tratarea durerilor de gât au fost folosiţi strugurii necopţi, iar stafidele au fost folosite pentru tratarea tuberculozei, constipaţiei. Cercetări recente au arătat că multe dintre propietăţile vindecătoare ale strugurilor provin chiar de la sâmburi.
Alina ANDREI

















