myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAŞOV. Roxana Mînzatu faţă în faţă cu reprezentanţii Clusterului Inovativ al Biomasei

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Deputatul PSD Roxana Mînzatu a avut ieri primii „musafiri” la biroul său de parlamentar deschis pe strada George Bariţiu nr. 1. 

Imobiliare.ro

Reprezentanţi ai Clusterului Inovativ al Biomasei au dorit să aibă o discuţie cu parlamentarul braşovean despre măsuri privind realizarea unor proiecte de încălzire „verde”.

„Între timp, am primit pe Facebook un mesaj din partea unui tânăr care îmi cerea să fac ceva si pentru cercetarea din Industrie (inovaţie), atrăgându-mi atenţia că există riscul ca tinerii să plece din ţară dacă nu sunt încurajaţi în vreun fel. Pentru cel care m-a abordat, dar şi pentru toţi cei ca el, care lucrează în cercetare sau au idei noi ce pot fi puse în aplicare, aici sau în altă ţară, îi pot informa că Guvernul a modificat și completat Codul fiscal, printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de vineri, acţiune care vizează tocmai stimularea activității de inovare, cercetare și dezvoltare. Aceasta reprezintă, potrivit Programului de Guvernare al PSD, unul dintre pilonii principali ai politicii de reindustrializare națională”, a declarat Roxana Mînzatu.

Sursa citată a precizat că societățile care în prezent desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare - dezvoltare, definită potrivit legii, vor beneficia de acum de facilitatea de scutire de la plata impozitului pe profit în primii 10 ani de activitate.

„Măsura este valabilă şi pentru firmele noi, înfiinţate exclusiv pe acest domeniu de activitate. Este un instrument care va avea efecte directe asupra menținerii în țară a forței de muncă specializate, valorizând astfel potențialul uman de care dispune România, cu specializări în diferitele domenii de activitate”, a adăugat Mînzatu.

În prezent, aceşti contribuabili sunt obligaţi la plata unui impozit pe profit în cotă de 16% aplicat asupra rezultatului fiscal obținut din aceste activități.

„Mai mult, vom susține iniţiativele antreprenoriale ale tinerilor, prin intermediul programului Start-up Nation. 10.000 de start-up-uri vor fi finanțate cu 200.000 lei, fără a fi nevoie de cofinanțare. Programul conține date exacte: costuri 0 pentru înființarea firmelor, durata de înființare - o zi, dar și accesarea programului doar online cu aflarea punctajului de selecţie imediată. Cei care au o idee bună de afacere dar nu au bani să o pună în practică, vor şti din timp să-și pregătească un plan de afaceri, cu pornire de la criteriile minime cerute de către finanțator, adică statul român. Printre acestea se numără crearea a minimum două locuri de muncă și urmărirea indicatorilor de performanță economică, în special profitul”, a explicat parlamentarul.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Vi, 19 Iul 2019
Euro   Euro   EUR   4.7315   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2103   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.2727   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.2800   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2395   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2289   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4192   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   145.4100   Creștere
Anunturi MyTEX

Profesorul prins copiind la examenul de titularizare ar trebui exclus din învăţământ?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter