myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Primăria BRAŞOV a dat în judecată PNŢCD şi PRM

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Membri ai USR Braşov s-au plâns, recent, că de doi ani de zile aşteaptă să li se aloce un spaţiu de la Primăria Braşov, în fapt de la RIAL SRL, pentru desfăşurarea activităţilor specifice, având în vedere că, la nivelul municpiului, este al doilea partid ca popularitate după numărul de voturi obţinute la alegerile din 2016, iar conform legii, ar avea acest drept. 

Imobiliare.ro

„Legea permite acest fapt. USR Braşov a tot depus solicitări în acest sens către mai multe unităţi administrativ teritoriale din judeţ, nu doar în municpiul Braşov, dar am fost refuzaţi prima dată, a doua oară am fost amânaţi, pentru ca a treia oară să ni se promită şi atât. Doar la Făgăraş am primit un spaţiu pentru un birou senatorial. Amintim că USR este implicată în societate, ne dorim să-i reprezentăm cât mai bine pe cei care ne-au votat, dar şi statul are nişte obligaţii faţă de noi, pentru că suntem o organizaţie politică reprezentativă. Este surprinzător că alte entităţi, care nu au activitate foarte vizibilă în municipiu, reuşesc în timp scurt să primească astfel de locuri. Este incorect faţă de USR, mai ales că avem convingerea că spaţii există”, a spus Codruţ Bucur, vicepreşedintele filialei judeţene. 

Ne-am adresat, la rândul nostru, primarului George Scripcaru, pentru un punct de vedere. Edilul a recunoscut că sunt partide în Braşov care nu au beneficiat de drepturile ce li se cuvin, însă nu pentru că ar fi rea-voinţă din partea administraţiei locale, situaţia fiind generată de faptul că membrii unor partide sunt prea pretenţioşi şi au refuzat ceea ce munipalitatea ar fi putut să le ofere.

„De exemplu, le-am prezentat celor de la USR Braşov o variantă în Piaţa Sfatului, însă nu le-a plăcut. Au vrut un spaţiu mai luxos. Acum, acolo şi-a făcut sediu Pro România, care nu a a avut prea mari pretenţii”, a replicat Scripcaru. 

La acest moment, partidele care se bucură de spaţii din „zestrea” municipalităţii sunt: PSD, PNL, UDMR, ALDE, Pro România, PMP, PER, care plătesc chirii şi suportă plata utilităţilor.

Ar mai fi două spaţii ocupate de reprezentanţii unor partide cărora le-au expirat contractele din 2017, dar pentru că nu au reprezentanţă parlamentară în acest mandat, nu li s-au prelungit contractele. Cu toate acestea, membrii organizaţiilor cu pricina au refuzat să plece, astfel că partidele au fost acţionate în instanţă. Este vorba despre Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi România Mare. 

Mai mult, după cum ne-a spus primarul Scripcaru, ţărăniştii nu îşi mai plătiseră chiria de luni bune, pe lângă faptul că, în perioada cât au avut contractul cu acte în regulă, au subînchiriat spaţiile cu beneficii economice, ceea ce este ilegal.   

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Vi, 17 Mai 2019
Euro   Euro   EUR   4.7621   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2658   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4436   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.2197   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2369   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1616   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4349   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   146.2500   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că echipa de handbal Corona Braşov va juca în Cupa EHF în sezonul viitor?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter