myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Bunicii brașovenilor, salvați de butonul roșu

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

„Bunicii în siguranță - Sistem de teleasistență” este un proiect derulat de către Direcția de Asistență Socială (DSA) Brașov prin care este propusă o abordare inovativă a îngrijirilor la domiciliu adresate vârstnicilor. Astfel, persoana vârstnică este ajutată în situații de urgență personală și medicală la o simplă apăsare de buton. Aprobat de municipalitate în luna noiembrie, proiectul a intrat în vigoare la începutul acestui an, iar de atunci, zeci de vârstnici suferinzi au aflat că nu sunt singuri atunci când au cea mai mare nevoie de ajutor.  

Recrutare Autoliv Brasov

O brașoveancă în vârstă de 82 ani a apelat în luna iunie serviciul de teleasistență, din cauza faptului că nu se simțea bine. Era singură acasă. Din discuția cu apelanta, dispecerul și-a dat seama că poate fi vorba de un accident vascular cerebral, astfel că a alertat serviciul de ambulanță și a anunțat familia. Pacienta a fost dusă de urgență, la spital, unde i s-au acordat îngrijirile necesare, medicii afirmând că în aceste cazuri intervenția rapidă este foarte importantă. În prezent pacienta octogenară se recuperează acasă.

O altă brașoveancă, în vârstă de 91 ani, beneficiară de îngrijiri la domiciliu, locuia singură, fiul fiind plecat în străinătate, având un singur nepot în oraș care o vizita ocazional. Fiind singură acasă, nonagenara a căzut lângă pat și nu se putea ridica. A apelat dispeceratul utilizând brățara pe care o purta pe mână și a explicat situația în care se află, fiind conștientă. Nu își dorea alertarea ambulanței, ci a familiei. Dispecerul a luat legătura cu nepotul care se afla în apropiere și a ajuns la pacientă în câteva minute. Din păcate starea doamnei s-a înrăutățit din cauza unor probleme medicale mai vechi și a fost necesară spitalizarea dânsei, după care a survenit decesul acesteia, dar rudele i-au fost alături. În cazul în care nu avea posibilitatea să acceseze sistemul de teleasistență, cel mai probabil ar fi rămas căzută lângă pat până a doua zi când era vizitată din nou de îngrijitoare.

Sunt doar două cazuri pe care ni le-au prezentat reprezentanții DAS Brașov, adăugând că sistemul de teleasistență este un proiect util. Se adresează persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, au venituri lunare sub 1.000 de lei și domiciliul pe raza teritorială a municipiului Brașov. Au prioritate la accesarea programului persoanele aflate în evidența DAS. 

 

Ce este „butonul roșu”?

Kitul conține un telefon mobil, un abonament lunar de teleasistență și un abonament lunar de telefonie mobilă. Prin intermediul acestei brățări tip ceas, din silicon medical, dotată cu un buton roșu de panică, rezistentă la apă și conectată wireless la un telefon cu taste mari, vârstnicii pot semnala o situație de urgență prin apăsarea butonului roșu. Semnalul este transmis automat către un dispecerat, iar în funcție de complexitatea și gravitatea situației semnalate, dispecerul va iniția un protocol medical ce va indica acțiunile ce trebuie întreprinse (ex. automedicație, transmiterea unei cereri pentru serviciul de ambulanță etc.).

Potrivit datelor statistice oferite de DAS Brașov, în perioada ianuarie-iulie 2019 au beneficiat de serviciile de teleasistență 135 de persoane dintre care, în acest moment, beneficiari sunt 97 persoane. 38 de kituri de teleasistență au fost returnate, fie din cauza decesului beneficiarului, fie din alte motive, precum asumarea îngrijirii vârstnicului de către aparținători pe parcursul întregii zile, schimbarea reședinței vârstnicului la rude sau în centre rezidențiale.

„Dintre cei 97 beneficiari, 13 cumulează calitatea de beneficiar inclus în proiect și beneficiari ai serviciilor de îngrijiri la domiciliu furnizate de către DAS Brașov sau alți furnizori de servicii sociale cu care DAS Brașov are încheiate protocoale de colaborare pentru implementarea proiectului 'Bunicii în siguranță' respectiv Asociația Îngrijire Acasă, Fundația Creștină Diakonia Brașov și Societatea Națională de Cruce Roșie din România Filiala Brașov”, a precizat sursa citată.

În perioada 15-31 iulie, s-au înregistrat 76 de apeluri dintre care 39 urgențe medicale și 37 defecțiuni tehnice. Dintre aceste apeluri, 14 au fost calificate apeluri „cod roșu”, șapte au fost soluționate prin intervenția ambulanței și șapte prin intervenția specialiștilor Societății Naționale de Cruce Roșie din România Filiala Brașov și ai DAS Brașov.

„Deși beneficiarii direcți ai proiectului sunt persoanele vârstnice, cei mai mulțumiți de implementarea acestuia sunt aparținătorii, care apreciază deosebit de util faptul că bunicii, părinții lor sunt în siguranță și pot, prin accesarea unui singur buton, să intervină în situații de urgență. Trebuie menționat că numărul beneficiarilor diferă de la o zi la alta, deoarece după evaluarea situației concrete și consilierea părților implicate sunt cazuri în care se decide includerea în proiect cu respectarea metodologiei de acordare, la nivelul instituției existând un număr de maximum 100 kit-uri care pot fi accesate”, a precizat direcctorul DAS Brașov, Mariana Topoliceanu.

 

Costurile suportate de la bugetul local

Abonamentul lunar pentru a beneficia de acest sistem de teleasistență este de 12 lei pe lună pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă câte un abonament de telefonie mobilă, în valoare de 10 lei. Costul kitului „butonul roșu” – telefon și brățară – este de 360 lei/persoană. Toate aceste costuri sunt suportate din bugetul local. 

citiți și

BRAȘOV. Pachetul de urgență „Butonul roșu” care poate salva viața bunicilor, cumpărat de Primărie pentru 100 de vârstnici

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
RATBV Angajeaza

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Ma, 12 Noi 2019
Euro   Euro   EUR   4.7619   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3202   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.5448   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3410   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2477   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2599   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4348   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   142.4100   Scădere
Anunturi MyTEX

Este Primăria Braşov vinovată de mirosurile îngrozitoare din oraş?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter