myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

ALEGERILE PREZIDENȚIALE. Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, în turul doi - conform CURS-AVANGARDE! Declarații...

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Este ora 21.00! Potrivit Exit-poll-ului CURS-AVANGARDE (estimări ale votului, marjă de eroare +/- 2,5%), realizat doar pe plan național, Klaus Iohannis a strâns 39% din voturi. Pe locul secund se află Viorica Dăncilă, cu 22,5%. Cei doi trec în turul secund al alegerilor pentru funcția de președinte al României, care va avea loc peste 2 săptămâni. Dan Barna este al treilea, cu 16,4%, dar rezultatul său se va îmbunătăți în urma voturilor diasporei. În continuare se situează: Mircea Diaconu 7,9%; Theodor Paleologu 6,1%; Kelemen Hunor 3,9% ș.a.

Recrutare Autoliv Brasov

Conform Exit-poll-ului IRES, până la ora 20.00, situația era următoarea: 1. Klaus Iohannis - 38,7%; 2. Viorica Dăncilă - 22%; 3. Dan Barna - 16,1%.

De remarcat este că în diaspora încă se votează.

Klaus Iohannis a declarat, printre altele, după anunțarea acestor exit-poll-uri: „Victorie! Am reușit să învingem PSD mai clar decât oricând în ultimii 30 de ani. Votanții USR-PLUS au susținut un candidat foarte bun; îi chem să construim împreună viitorul pe care ni-l dorim”.

La rându-i, Viorica Dăncilă a susținut: „Suntem în turul doi, conform rezultatelor exit poll. Mulțumesc celor care au votat cu inima. Sperăm că în 2 săptămâni cât mai mulți români să ni se alăture... Vom veni în fața românilor cu ce vrem să facem pentru ei. Noi nu vrem să eliminăm nici un partid politic. Lupta noastră va fi pentru România, pentru echilibru și consens”.

Candidatul Alianței USR-PLUS, Dan Barna, a relatat că rezultatele exit-poll-urilor îl încurajează și rămâne optimist, pentru că încă se votează în străinătate...

...............................................................................................................................

UPDATE 25. La ora 20.00, prezența la vot la nivel de țară, în procente, a fost de de 46,82%. La Brașov, procentul era de 52,88, conform BEC.

Vom reveni cu detalii la ora 21.00.

............................................................................................................................

UPDATE 24. 8,2 milioane de români au votat până la ora 19.00, ceea ce reprezintă 45,08%, așa cum a informat BEC. La Brașov, în acest moment, procentul este peste media pe țară, respectiv de 51,22%.

.............................................................................................................................

UPDATE 23. Record în privința votului din diaspora! Au votat peste 600.000 de persoane până la ora 18.00 (a României), potrivit g4media.ro. La ora 18.30 a fost depășit pragul de 8 milioane de români care au votat (44%).

..............................................................................................................................

UPDATE 22. Aflat la sediul de campanie al USR, Dan Barna a declarat în privința șanselor sale de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale: „După cum arată cifrele, din cum arată rezultatele, estimările care mi-au ajuns pe la urechi, jucăm la câteva mii de voturi (cu Viorica Dăncilă - candidatul PSD - n.a.). De aceea fac un apel la toţi tinerii, la toţi cei care stau acasă acum şi au votat deja, să verifice, să dea telefoane, stânga, dreapta, să-şi trimită prietenii şi colegii la vot, pentru că e mult mai uşor să votezi decât să pleci din ţară, e mult mai uşor să votezi decât să stai în frig la proteste în lunile de iarnă, e mult mai uşor să votezi decât să ieşi la mitinguri în loc să te bucuri de viaţă de calitate cu familia sau cu prietenii”.............................................................................................................................

Update 21. La ora 18.00, prezenţa la vot a românilor a depăşit pragul de 42%. Aproape 8 milioane de români au votat. În judeţul Braşov au votat aproape 250.000 de persoane (prezenţă de 47,52%).

............................................................................................................................

UPDATE 20. Conform BEC, până la ora 17.00, în România, au votat 6,9 milioane de persoane, ceea ce înseamnă 38,2%.

............................................................................................................................

UPDATE 19. Jurnaliștii de la Adevărul au obținut, pe surse, primele rezultate de la Exit Poll-uri, la ora 14.00. Diaspora n-a fost luată în calcul.

Potrivit Exit Poll-ului 1, Klaus Iohannis este lider, cu 39% dintre cei ce au votat până la ora amintită. Pe locul doi se află Viorica Dăncilă (25%), al treilea fiind Dan Barna (15%).

Conform Exit Poll-ului 2, Iohannis este pe 1, cu 39%, urmată de Dăncilă (21%) și Barna, ambii cu câte 16%.

..............................................................................................................................

UPDATE 18. Circa 6.5 milioane de români au votat până la ora 16.30. A fost depășit pragul de 35%. 40,94% dintre brașovenii cu drept de vot au trecut pe la urne până acum, potrivit datelor anunțate de BEC.

.............................................................................................................................

Update 17. Prezenţa la vot a braşovenilor a ajuns la aproape 40%, până la orele 16.00. Peste 174.000 de braşoveni au trecut pe la urne. La nivel naţional, prezenţa la vot depăşeşte 33,50%.

...........................................................................................................................

Update 16. Până la ora 15.30, au votat 5.744.749 pe persoane, reprezentând 31,53% din total. În judeţul Braşov, prezenţa este de 36,43%.

...........................................................................................................................

Update 15. La ora 15.00, prezenţa la vot depăşeşte 29,10%, la nivel naţional. În judeţ, aceasta se ridică la aproximativ 34,00% (peste 174.000 de votanţi).

...........................................................................................................................

UPDATE 14. Ora 14.45 - au votat peste 5 milioane de români, adică 28% din alegători.

Peste 5 milioane de persoane au votat până la această oră, ceea ce înseamnă 28% din alegători.

...........................................................................................................................

Update 13.  Până la orele 14.00, au votat peste 25% din alegători, adică aproape 4,7 milioane de români.

...........................................................................................................................

UPDATE 12. Peste 4,4 milioane de români au votat până la orele 13.50, aproximativ 24,5%. În judeţul Braşov, prezenţa la vot a ajuns la 29,37 % (peste 152.000 de votanţi şi-au exprimat). În municipiul Braşov, cea mai mare prezenţă la vot este la secţia amenajată la Cantina Studenţească, respectiv 56%.

...........................................................................................................................

UPDATE 11. BEC a informat că prezența la vot la ora 13.00, în țară, a urcat la 20,68%. S-a constatat că voturile în mediul rural înregistrează o scădere masivă.

...........................................................................................................................

UPDATE 10. Până la această oră, în diaspora au votat peste 385.000 de români, record! S-au închis, deja, urnele în Noua Zeelandă, unde alegerile au fost câștigate de Dan Barna, potrivit numărătorii paralele a USR PLUS, după cum a informat G4Media.ro.

.............................................................................................................................

UPDATE 9. Conform BEC, până la ora 12.00, peste 2,7 milioane de persoane au votat deja în ţară, adică 15,82%. La Brașov, au votat 18,62%.

În premieră, Ion Iliescu a cerut urna mobilă pentru a putea vota. Fostul președinte al României are diverse afecțiuni cardiace, așa cum se știe.

.............................................................................................................................

UPDATE 8. Și Traian Băsescu, fostul președinte al României, a votat, tot la „Jean Monnet”, în București, susținând apoi că e momentul tinerilor să iasă la vot, pentru că au pe cine alege.

............................................................................................................................

UPDATE 7. A votat și Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, el menționând după aceea: „Am votat pentru o Românie a respectului; românii trebuie să ceară respect din partea celor care îi conduc”.

............................................................................................................................

UPDATE 6. La ora 11.00, prezența la vot a fost de 11,08% în țară, la Brașov fiind de 13,68%, potrivit datelor furnizate de BEC.

............................................................................................................................

UPDATE 5. Conform BEC, dintre cei peste 1,2 milioane de români care votaseră în țară până la ora 10.00, cei mai mulți provin din mediul urban, iar categoria de vârstă fruntașă este 45 - 64 de ani.

............................................................................................................................

UPDATE 4. Și Dan Barna, candidatul USR, la alegerile prezidențiale a votat, la Sibiu, apoi a declarat: „Am votat pentru schimbare, pentru o Românie care începe să facă schimbările de acum. Am votat la finalul unui proces în care, zic eu, românii au înţeles care e miza acestor alegeri”.

.............................................................................................................................

UPDATE 3. La ora 10.00, peste 1,2 milioane de persoane votaseră în ţară, circa 7%, potrivit BEC. La Brașov, procentul era de 8.65%.

.............................................................................................................................

UPDATE 2. Și Klaus Iohannis, actualul președinte al României, a votat la Liceul „Jean Monnet” din Capitală, după care a menționat: „Azi e ziua în care românii decid ce viitor va avea țara noastră în următorul an. Ziua votului e cea mai importantă pentru românii care vor să participe la procesul democratic. Dragi români, vă aştept la vot!”.

.............................................................................................................................

UPDATE 1. Potrivit BEC, la ora 9.00, prezența la vot la prezidențiale a fost de 3,51%. La Brașov era de 3.73%. Cei mai mulți votanți s-au înregistrat în București, Constanța, Prahova, Iași și Dolj, prezența cea mai scăzută fiind în Covasna, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Harghita și Satu Mare.

..............................................................................................................................

UPDATE. După ieșirea de la vot, Viorica Vasilica Dăncilă, fostul premier PSD-ist, a declarat: „Am votat pentru o Românie a drepturilor garantate, o Românie sigură și demnă în care românii să nu se teamă că nu au ce pune pe masă”, în timp ce Ludovic Orban, actualul premier liberal, a punctat că a votat pentru o României respectată, în care fiecare cetățean trebuie să aibă o șansă pentru a reuși în viață”.

..............................................................................................................................

Prezența la vot la alegerile prezidențiale de astăzi (turul 1), la ora 8.00, a fost de 1,42%, așa cum a informat Biroului Electoral Central (BEC).

Prezența este mai mare decât cea înregistrată la aceeași oră la alegerile europarlamentare din mai 2019 (1,33%) și la alegerile parlamentare din 2016 (1,06%).

Altfel, după două zile, aproape 300.000 de oameni au votat în diaspora, un număr record. În străinătate, se așteaptă o prezență masivă la vot și astăzi.

 

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
0 #1 Raoke Kaka 10-11-2019 09:45
Important este să nici nu treacă în turul II pavianul retardat de Videle.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
RATBV Angajeaza

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 
MB RAD Construct - Radiatoare Industriale

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Vi, 13 Dec 2019
Euro   Euro   EUR   4.7786   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2746   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7198   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3448   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2478   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2491   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4432   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   145.2700   Creștere
Anunturi MyTEX

Ar trebui demis suedezul Tomas Ryde după ce Naţionala de handbal feminin a ocupat locul 12 la C.M. din Japonia?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter