myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Controversatele „Barbarul” şi „Coloana Rubik” dispar astăzi din peisaj

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

După ce i-a intrigat mai bine de o lună pe braşoveni, „Barbarul” şi „Cubul Rubyk”, parte din proiectul „Monumente în mișcare - patrimoniu dispărut”, organizat de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie, dispar din peisaj printr-un eveniment de „finisaj”. 

Imobiliare.ro

Din păcate, la acel moment nu am reuşit să facem vernisajul așa cum ar fi trebuit şi să le explicăm braşovenilor ce este cu aceste două monumente, controversate pentru mulţi, dar perfect integrate într-un demers cultural pe care l-am început de anul trecut, când în Piaţa Sfatului a fost amplasat ansamblul statuar «Neliniştea unei mulţimi», care era un omagiu pentru 15 Noiembrie 1987 şi pentru rezistenţa anticomunistă”, a explicat Nicolae Pepene, managerul Muzeului Județean de Istorie. Potrivit istoricului, proiectul „Monumente în mișcare - patrimoniu dispărut” promovează patrimoniul istoric al Brașovului prin arte vizuale (sculpturi temporare de mari dimensiuni, , contemporane, temporare și neintruzive, și o expoziție documentară), artele spectacolului (performance al grupului de artiști japonezi namstrops) și module de educație informală dedicate tinerilor (în parteneriat cu trei licee din oraș). Astfel, astăzi au loc, în spațiul public exterior, evenimentul de vernisaj al expoziției documentare „Modarom” (în fața clădirii Modarom) și evenimentul de finisaj al expozițiilor de sculptură „Barbarul” (la fosta Poartă a Vămii - acum Mureşenilor-Livada Poştei) și „Coloana Rubik” (locul fostei Vile Kertsch - acum Modarom).

De la ora 16.00 e programat un „performance outdoor” susţinut de compania Miyazaki C-Dance Center din Japonia în proximitatea sculpturii „Barbarul” plasată în zona Rectorat - Livada Poștei. De la ora 18.00, un eveniment similar susţinut de aceiaşi artişti japonezi va fi la sculptura „Coloana Rubik” plasată la capătul pietonalei Republicii și lansare expoziție Modarom. Proiectul este produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, în colaborare cu Modarom S.C.M. Brașov, compania Miyazaki C-Dance Center din Japonia, liceele „Andrei Mureșanu”, „Emil Racoviță”, „Hans Mattis-Teutsch” și Primăria Municipiului Brașov, și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

De ce aceste două sculpturi și de ce acolo?

Sculptura artistului Mihai Zgondoiu „Coloana Rubik” a fost montată la actualul Modarom – construit pe locul fostei Vile Kertsch, acum iar cea a artistului Alexandru Rădvan în Livada Poștei – Rectorat, în zona Porții Vămii, de asemenea, acum dispărută.  Fiecare dintre cele două sculpturi propuse prin proiect marchează specific, atât ca și conținut simbolic cât și ca prezență arhitecturală, importanța și relevanța spațiului în care este amplasat. Realizarea sculpturilor a fost făcută pornind de la intrările principale în Cetatea Brașovului, din mai multe perspective: istorică, antropologică, istorie orală, istoria artei și arhitecturii, arată, în descrierea proiectului, organizatorii.
„Acest proiect este produs în cadrul programului Moving Monuments / Monumente în mișcare, lansat în 2014 de către Nasui Collection & Gallery, care are ca scop producția, prezentarea și itinerarea de lucrări de artă de mari dimensiuni în spații contemporane prestigioase și curajoase, din România și din lume. Sculpturile sunt create din materiale contemporane și sunt gândite a fi „în mișcare”: prin itinerarea ulterioară și în alte spații, se „încarcă” simbolic și valoric în contextele diferite ale spațiilor publice gazdă. Sculpturile din „Monumente în mișcare”, de dimensiuni între 3,5 metri și 4,5 metri, sunt create din materiale ușoare, contemporane – de tip rășini sintetice, polistiren, tablă, sunt neintruzive, fiind ancorate cu materiale naturale (de exemplu saci de nisip introduși în soclu), sunt sustenabile (se autosusțin), sunt pregătite pentru spațiul public (trafic intens, pietonal) și pentru mediul extern (intemperii)”.

Poarta Vămii deschidea cel mai mai important drum comercial al Transilvaniei

Amplasarea unor sculpturi contemporane temporare în spații publice, în cele două locuri cu monumente dispărute din oraș, are rolul de a marca vizual și simbolic puncte cheie din ultimele patru secole ale istoriei orașului: Poarta Vămii și Poarta străzii Porții / Vila Kertsch. Poarta Vămii, situată la capătul străzii Mureșenilor de astăzi (în trecut, strada Vămii / Mănăstirii) a fost poarta de intrare în cetate al celui mai important drum comercial al Transilvaniei, care lega cel mai bogat oraș transilvănean prin trecătoarea Branului de gurile Dunării și Balcani: Drumul Brașovului denumit și Drumul Regelui sau Drumul Branului. Pe poartă, cu fața spre Brașovechi, se afla statuia din piatră a împăratului Sigismund de Luxemburg, binefăcătorul orașului, cu coroana, sceptrul și globul imperial. În marele incendiu al Cetății Brașovului din anul 1689, numai această poartă a rămas neatinsă.Poarta fortificațiilor de la capătul străzii Vămii a fost grav avariată în timpul cutremurului din 1738. Starea de degradare a bastionului porții și faptul că poarta devenise o piedică pentru circulația tot mai intensă a determinat demolarea fortificației în anul 1836. După doi ani, în același loc, a fost construită o nouă poartă, în stil clasicist, imitând, susține Sextil Pușcariu, stilul Porții Brandenburg din Berlin. Noua poartă avea două treceri pentru vehicule şi pietoni. Poarta Vămii a fost demolată în anul 1891 pentru a face loc ,,tramway-ului” cu aburi, care nu putea intra în orașul vechi. Zona din fața Porții Vămii a fost încadrată în Promenada de jos a orașului la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost folosită până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial pentru organizarea unor evenimente culturale și comunitare. În perioada 1881 – 1885, lângă Poarta Vămii a fost construit Palatul Oficiului de Pensii, conceput și realizat de inginerul oraşului, arhitectul Peter Bartesch (1842-1914), autorul planului de sistematizare a oraşului (1881). Palatul a fost cumpărat în anul 1909 de către autoritățile locale și a adăpostit ulterior Administrația Comitatului Brașov, Prefectura Județului Brașov, Sfatul Popular al Regiunii Stalin, Sfatul Popular al Regiunii Brașov și este în prezent Rectoratul Universității Transilvania.

Istoria Vilei Kertsch

Vila Kertsch a fost construită după planurile şi sub conducerea inginerului-şef al oraşului Brașov, Christian Kertsch, în perioada 1886 – 1888, pe Rudolfsring, în zona unde, în evul mediu, s-a aflat o poartă importantă a Cetăţii Braşovului, dărâmată în anul 1852, în urma hotărârii comunităţii. Se pare că modelul vilei de la intrarea pe strada Porții a fost castelul romantic Miramare din Trieste, construit pentru arhiducele Ferdinand Maximilian al Austriei, între anii 1856 – 1860. Vila Kertsch a fost folosită ca locuinţă, hotel, restaurant, clădire de birouri şi gazdă pentru evenimente culturale. În anul 1896, aici se proiectau filme. Marele cutremur din 10 noiembrie 1940 a afectat serios vila Kertsch, însă fără urmări vizibile pe fațade. În urma bombardamentului american din 16 aprilie 1944, mai mult de jumătate din clădirea Kertsch s-a prăbuşit. Partea rămasă în picioare a fost reparată, cu unele modificări, și a funcţionat ca sediu de instituţii până în vara anului 1970. Conform unei hotărâri a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România din 1970, în scopul construirii unei case de mode a cooperației meșteșugărești, terenul proprietate de stat din bulevardul Gheorghe-Gheorghiu-Dej a fost transmis pe durată nedeterminată Cooperativei ,,Munca Colectivă” Brașov. Clădirea Modarom a fost proiectată de arhitectul Nicolae Niculin (absolvent promoția 1957 al Institutului de Arhitectură ,,Ion Mincu” București; a fugit în străinătate la scurt timp după finalizarea proiectului Modarom). Clădirea Modarom a fost construită în perioada august 1970 – 1973, ultima etapă a lucrărilor fiind condiționată de construcția hotelului ,,Brașov” (,,Capitol”). În prezent, clădirea Modarom este considerată un exemplu de expresionism de cea mai bună calitate. În decembrie 1989, Modarom-ul a fost lovit de gloanţe, bănuindu-se că aici erau ascunși ,,teroriști”. După 1990, piaţa din jurul clădirii a primit numele de ,,Piaţa Revoluţiei”.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
RATBV Angajeaza

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 
Opel Radacini Brasov

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Vi, 13 Sep 2019
Euro   Euro   EUR   4.7354   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2654   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3123   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3212   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2426   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2267   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4211   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   142.5700   Scădere
Anunturi MyTEX

Sunteţi de acord ca datornicii să fie condamnaţi la pedepse cu închisoarea?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter