myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

VINDECĂTORUL DE CANCER. Părintele Vasile Gavrilă: Nectarie Taumaturgul „este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți“

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

În fiecare an, pe 9 noiembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nectarie Taumaturgul. În popor, Nectarie Taumaturgul este cunoscut drept sfântul vindecător de cancer.

Recrutare Autoliv Brasov

„Astăzi, în ziua sa de pomenire, milioane de oameni își îndreaptă rugăciunile către cel ce a trăit ca un înger în trup și cunoaște răbdarea durerilor, dar și triumful în mijlocul imposibilului“, se arată într-un interviu cu părintele Vasile Gavrilă (foto), parohul Bisericii Ruse „Sfântul Nicolae” din București.

„A fost un pedagog exceptional“

„Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți la ora actuală, nu numai pentru noi, românii, ci pentru aproape întreaga lume creștină. În străinătate, în țări din Occident, în ciuda faptului că protestanții nu îi cinstesc pe sfinți, au o evlavie deosebită la Sfântul Nectarie, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Serafim de Sarov… Au început să se întoarcă chiar și la Sfinții Trei Ierarhi! Deci, dacă este așa de cunoscut, înseamnă că a fost o personalitate copleșitoare. S-a impus prin ce se impun sfinții, printr-o viață sfântă, evident! Evanghelia a fost Legea vieții lui, ca la Sfântul Vasile cel Mare. Cum spunea Sfântul Grigorie, virtutea era modul lui de a viețui.

A fost un copil sărac, dar nu și la suflet. Nu a avut cele ale lumii materiale, dar le-a avut pe cele spirituale. S-a născut la 1 octombrie 1846 în satul Silivria din Tracia. Ca oricare copil, mai ales că era după perioada turcocrației, dorea să studieze și el, era un copil inteligent. Au reușit părinții să îl dea la școală și astfel a studiat la Constantinopol teologia la nivel mediu. După care, fiind situația delicată, a luat legătura cu patriarhul de Alexandria unde a și fost primit, dar a trebuit să își continue studiile, să fie pregătit pentru ceea ce ar fi dorit să facă patriarhul cu el, și anume să îl trimită misionar în Africa, mai concret în Egipt.

L-a trimis în Cairo, pentru că acolo avea un punct de lucru cu creștinii pe care îi păstorea. În perioada 1882-1886, a făcut studiile de teologie de la Atena. Între timp, în 1876 se călugărise și a intrat într-o mănăstire, Mănăstirea cea Nouă. (De ce se numea așa: Grecia trecuse prin ceea ce numim tăvălugul otoman și erau mănăstiri care au fost desființate) La numai un an de zile după ce a intrat în mănăstire a fost hirotonit diacon, și-a făcut studiile, iar după ce le-a terminat, patriarhul l-a numit consilier patriarhal la Cairo.

În 1889, a fost hirotonit mitropolit pentru cetatea Pentapole, însă lucrul acesta nu a durat mult. Cred că diavolul a dezlănțuit o teribilă luptă cu el prin cei apropiați, prin frații lui și a trebuit să se întoarcă la Atena în 1890, sărac lipit pământului și să încerce să își găsească un loc acolo. A primit dreptul de a fi profesor și a preda teologie într-un seminar, unde a fost chiar și director. Perioada aceasta, cât a fost mitropolit și director de seminar este una dintre cele mai frumoase și îndrăgite de toți. Sfântul Nectarie a fost un pedagog excepțional, un teolog deosebit, un om deosebit de profund, interesat în ale teologiei în sensul cel mai propriu al cuvântului“, spune preotul Vasile Gavrilă, în interviul Asociaţiei „Salvează o inimă“, semnat de Gabriel Tudor.

„Se gândește la un moment dat să construiască un așezământ monahal, iar în perioada 1904-1907 a și reușit să construiască o mănăstire de maici, unde s-a și retras. Tot aici a fost înmormântat după ce a trecut la Domnul, în 1920. Cei care au cunoscut viața lui au spus că a trăit ca un înger în trup…“,  a mai spus părintele Vasile Gavrilă, conform unui comunicat de presă.

„Rămășițele lui au devenit moaște“

„Sigur că vestea despre el s-a dus încă de când era în viață. Deoarece el nu numai că avea o viață minunată, dar chiar a făcut minuni! A salvat la un moment dat insula de la foamete, pentru că a fost o secetă teribilă și s-a rugat Sfântul Nectarie foarte mult și a trimis Dumnezeu ploaie abundentă încât au fost recolte mari și pe toți i-a minunat lucrul acesta. După perioade de criză, după războaie se întâmplă nenorociri de genul acesta, iar Sfântul Nectarie a fost acolo ca un înger pentru ei. Ei știau și a început să se ducă vestea despre el. Au venit oameni la mormântul lui ca la un părinte!

În 1953 s-a umblat la mormânt și s-a constatat că rămășițele lui au devenit moaște și au fost scoase și puse într-o raclă, iar în 1961 a fost canonizat. Ca zi de cinstire a fost stabilită data de 9 noiembrie, pentru că pe 8 noiembrie murise. Sfântul Nectarie este cunoscut drept Taumaturgul, vindecătorul, adică cel care ajută în boli“, a mai spus preotul.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Joi, 15 Noi 2018
Euro   Euro   EUR   4.6635   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1283   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.2853   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.1007   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2426   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1201   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.3844   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   144.6200   Creștere
RAT BV
Anunturi MyTEX

Consideraţi că de Black Friday se fac întradevăr reduceri de preţuri?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter