Poze Video |
|
Un accident rutier grav a avut loc, în această după-masă, pe Bulevardul Saturn din municipiul Brașov. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja, două persoane au fost rănite în accidentul în care ar fi fost implicate trei autoturisme. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă, un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță.
„Pe Bulevardul Saturn din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, coliziune între două autovehicule, unul dintre acestea ricoșând în al treilea autovehicul, parcat. În urma impactului au rezultat două victime, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului", ne-a informat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.
Update
O singură persoană, respectiv un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost transportată la spital, în urma accidentului. Victima prezenta traumatisme cranio-cerebral, cranio-facial, toracic și la mâini și picioare.
![]() | Euro | EUR | 4.7764 | ![]() | ||||
![]() | Dolarul american | USD | 4.3067 | ![]() | ||||
![]() | Lira sterlină | GBP | 5.6549 | ![]() | ||||
![]() | Francul elveţian | CHF | 4.3562 | ![]() | ||||
![]() | Leul moldovenesc | MDL | 0.2465 | ![]() | ||||
![]() | Dolarul canadian | CAD | 3.2680 | ![]() | ||||
![]() | Leva bulgărească | BGN | 2.4421 | ![]() | ||||
![]() | Forinţi maghiari | HUF | 144.3700 | ![]() |