myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Medicii de familie amenință că vor bloca sistemul

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Cu doar trei săptămâni înainte de intrarea în vigoare a noului Contract-Cadru (Co-Ca) 2016/2017 pentru acordarea serviciilor medicale prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv 1 iulie, doctorii de familie din toată ţara ameninţă cu declanşarea unor noi acţiuni de protest şi solicită ca până joi să le fie prezentată noua versiune a acestui document contractual cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În plus, ei resping ideea semnării sale retroactiv, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi, fapt care riscă să declanşeze un nou blocaj în sistemul medical.

Imobiliare.ro

Astfel, potrivit unui comunicat comun, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) constată că nu a fost lansată în dezbatere o formă îmbunătățită a Contractului - Cadru și a Normelor de aplicare ale acestuia. Cele două organizaţii profesionale reamintesc că „în primăvară am solicitat și a fost acceptată prorogarea Contractului-Cadru până la data de 1 iulie pentru ca Ministerul Sănătății și CNAS să discute cu adevărat problemele sistemului de sănătate și să își asume funcționarea sa optimă. În ciuda faptului că am solicitat de la CNAS și MS formele actualizate ale celor două acte normative, suntem ignorați în continuare! În ciuda faptului că am furnizat Ministerului Sănătății un expert în medicina familiei, suntem ignorați în continuare! În aceste condiții, medicii de familie nu semnează contractele în forma actuală. Colegii noștri din filialele județene ne transmit zilnic nemulțumirile medicilor de familie, iar pacienții noștri, care ne-au susținut demersurile inclusiv prin cele 40.000 de petiții semnate, sunt deja informați despre declanșarea protestelor în perioada imediat următoare”.

Reprezentanţii celor 11.000 de medici de familie din România solicită de urgenţă preluarea discuțiilor de către Ministerul Sănătății, ca instituție care coordonează CNAS. În plus, medicii spun că este necesară „organizarea unei dezbateri publice reale, conform legii transparenței decizionale în următoarele zile, invitând atât Colegiul Medicilor din România, cât și SNMF, FNPMF, reprezentanții CNAS și ai Ministerului Sănătății, dar și organizațiile pacienților, care trebuie să aibă un cuvânt de spus în actul decizional!”.

Prea multă birocrație, prea puțin act medical

Dr Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, a declarat pentru România Liberă că „este nevoie de modificări legislative care să permită reducerea birocraţiei şi o atenţie dată actului medical în adevăratul sens al cuvântului, iar softurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate chiar trebuie să funcţioneze ca lumea. În fiecare zi avem întârzieri la consultaţii din cauza acestor blocaje. În plus, considerăm că medicii de familie, ca şi colegii din ambulatoriul de specialitate, ca şi colaboratorii noştri asistenţi medicali din cabinete, trebuie trataţi cu acelaşi respect ca şi colegii din spitale, unde în sfârşit se vor face acele măriri salariale atât de necesare. Cabinetele noastre medicale au aceleaşi venituri ca în trecut, în schimb plătim utilităţile şi redevenţele la nivel de euro, iar asistentele şi medicii nu pot avea un venit mărit. Este vorba de 70% din medicii ţării. Noi am explicat toate aceste lucruri în decursul acestor luni, s-au făcut anumite promisiuni, însă deocamdată nimic nu este clar. Sub nici o formă nu mai semnăm un contract pe care nu l-am văzut şi asupra căruia nu există un acord, pentru că de cele mai multe ori ani de zile am fost puşi să semnăm retroactiv, ceea ce nu se va mai întâmpla în viitor”.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, dr. Sandra Alexiu, a declarat pentru „România Liberă” că „noul contract cadru trebuie să fie un contract echilibrat de prestări de servicii medicale, nu un contract înrobitor și excesiv de restrictiv. În prezent, contractul include 98 de tipuri de sancțiuni pentru furnizorii din asistența primară și nici un fel de stimulente, dovada clară că autorii sunt complet în afara oricărei teorii de management organizațional. Medicina primară este baza sistemului medical, o investiție serioasă, constantă, strategică în medicina primară, care degrevează treptat restul palierelor din sistem și permite o bună funcționare și interconectare a tuturor segmentelor”.

Dr Sandra Alexiu a mai precizat că „în acest moment, medicul de familie este îngrădit de la a-și exercita propria specialitate pentru care statul român a investit în el, e transformat în secretarul altor specialități medicale și în camionul birocrației medicale. În aceste condiții, calitatea actului medical este mult redusă și calitatea relației speciale a medicului de familie cu pacientul său este periclitată. În loc de criterii de calitate și respectarea ghidurilor de practică suntem confruntați cu excese de prescriere și funcționare excedentară pe bază de bilete de trimitere. În nciun fel, medicina primară nu este ajutată să își exercite rolul de bază, ni se alocă mai puțin de 6,5% din FNUASS total, iar recentele creșteri de salarii din sistemul bugetar ne face pur și simplu victime ale discriminării”.

Fondurile sunt alocate inechitabil

„Noi nu vom putea asigura salariile asistentelor și restului personalului nostru, deoarece nu vom mai avea din ce. În timp ce în sistemul public salariile au crescut de două ori, la noi, care exercităm tot servicii de tip public, fondurile alocate sunt constante de câțiva ani! În plus, așa cum am demonstrat-o deja, fondurile dedicate medicinii primare nu ne sunt alocate integral! De aceea, considerăm că am ajuns într-un punct în care nu mai putem accepta un contract la fel de umilitor, în care suntem obligați să ne deprofesionalizăm, suntem bătaia de joc a CNAS, atât prin atitudine, cât și prin nevoia de a funcționa zilnic în condițiile unui sistem informatic nefuncțional. În plus, imputările datorate proastei funcționării a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) au ajuns la un nivel de nesuportat. În aceste condiții, dacă noul contract nu va face reparațiile necesare, suntem deciși să nu mai semnăm contractul cu casele județene” , atrage atenţia dr Alexiu.

Mai mulţi medici de familie din toată ţara şi-au exprimat nemulţumirea în mediul online faţă de lipsa de transparenţă a autorităţilor, în special a CNAS, fiind hotărâţi să treacă la noi acţiuni de protest în cazul în care solicitările lor nu vor fi rezolvate. La începutul lunii aprilie, medicii de familie, inclusiv circa 100 din Brașov, au blocat activitatea timp de câteva zile şi nu mai eliberat reţete compensate şi trimiteri către medicii specialişti, în semn de protest faţă de expirarea contractelor cu casele de asigurări.

 

 



Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Scoala Postliceala FEG

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Mie, 28 Iun 2017
Euro   Euro   EUR   4.5563   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0114   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.1443   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.1753   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2215   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.0543   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.3296   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   147.0000   Scădere
Facebook MyTex.Ro
Scoala Postliceala FEG

Credeţi că Guvernul condus de Mihai Tudose va obţine votul în Parlament?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter