myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Coșmarul numit DN 73: grafic de lucrări nerespectat, noi promisiuni

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

După ce, la finele lunii iulie, constructorul a dat vina pe vremea nefavorabilă şi pe Primăria Râşnov, care nu ar fi emis nişte autorizaţii, au apărut noi întârzieri în noul grafic de lucrări pentru refacerea DN73, asumat de asocierea de firme care a câştigat contractul. De data aceasta, constructorul invocă lipsa forţei de muncă.

Reprezentanţii firmei anunţaseră că lucrările au fost întârziate de ploile abundente din lunile iunie şi iulie şi promiseseră că la Râşnov se va turna asfalt până la finele lunii august (24 august). De asemenea, afirmaseră că vor fi finalizate lucrările deschise pe casetele dintre Râşnov şi Tohanul Nou. Potrivit graficului despre care vorbim, în localitatea Râșnov trebuia să se lucreze la zonele care trebuia reparate, după care să se aștearnă covor asfaltic – strat de bază, însumând 1,8 km de drum. Nici de data aceasta promisiunile nu au fost respectate. Constructorul a mai promis că până în 15 noiembrie vom avea 2,5 km de drum nou. Tot graficul nou de lucrări fusese dat de firmă în urma întâlnirii din 31 iulie 2018 convocate de prefectul Rasaliu Marian, la care au participat reprezentanți ai CNAIR de la nivel central și regional, inclusiv directorul general Narcis Neaga, ai societății care a câștigat licitația pentru lucrările pe tronsonul DN73 Cristian – Fundata, precum și primarii UAT-urilor din Cristian, Râșnov, Zărnești, Bran, Moieciu şi Fundata. „Toate activitățile se vor realiza până în luna noiembrie 2019, mai puțin uzura care va începe în luna iunie 2019 și va fi finalizată în luna mai 2020 din considerente de temperaturi impuse de către normative. Acest grafic este condiționat de emiterea autorizației de construire pentru sectoarele de drum neautorizate, de finalizarea în timp a lucrărilor de apă/canal în Moieciu de jos, de restricțiile impuse pentru perioada de iarnă și de condițiile meteo cu impact major (însemnând perioade lungi de timp în care nu se pot efectua lucrări cum a fost în vara a.c., mai precis lunile mai, iunie, iulie 2018)”, au specificat reprezentanţii asocierii amintite.

Întâlnire la Primăria Râşnov

Din cele patru casete decopertate aflate pe tronsonul Râşnov-Bran, doar una a fost finalizată, fiind turnate straturile de asfalt de bază şi redeschis traficul, chiar dacă nu a fost turnat stratul de uzură. La o altă casetă, evoluţia este ceva mai bună, însă la celelalte două mai este serios de lucru. De asemenea, şi pe raza oraşului Râşnov, unde asfaltările ar fi trebuit finalizate pe 24 august, mai este necesară asfaltarea tronsonului dintre intersecţia cu şoseaua spre Zărneşti şi ieşirea spre Bran.
Ieri, în urma unei întâlniri dintre firma care execută lucrări pe DN73 și reprezentanții Primăriei Râșnov, constructorii și-au asumat un nou termen de finalizare a lucrărilor. Astfel, până în 20 septembrie, firma și-a luat angajamentul să termine de turnat asfaltul pe toată porțiunea de drum care traversează orașul. Este vorba despre stratul de legătură. Ulterior se va turna stratul final, cel de uzură. De asemenea, ieri, la sediul Primăriei s-au purtat discuții și cu firma care se ocupă de înlocuirea conductei de apă pe strada Caraiman (DN73). Reprezentanții acesteia au anunțat că pe 17 septembrie vor începe lucrările, iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru 15 octombrie.

Contractul de lucrări a fost semnat în 2011!

Pe lângă aceste noi întârzieri, constructorul a anunţat că toate lucrările la DN 73 vor fi finalizate complet în 2020 şi nu în 2019, cum era termenul anunţat recent. DN 73 Braşov-Cristian-Râşnov-Bran a devenit coşmarul şoferilor. A durat şapte ani ca artera să intre în reabilitare. DN 73 este un drum turistic extrem de important care duce la Râşnov, dar şi în zona Bran-Moieciu, apoi spre Argeş. La sfârşit de săptămână este traversat de 15.000 maşini pe zi. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a alocat încă din bugetul din 2016 suma de 111,26 de milioane de lei pentru reabilitarea DN 73 Braşov-Piteşti. Banii aveau ca destinaţie reabilitarea porţiunii de drum naţional care traversează judeţul Braşov. Lucrările au fost amânate până în 2017, când s-au făcut primele intervenţii. Nu însă între Râşnov şi Bran, unde drumul este ciuruit, ci între Cristian şi Braşov, şi nici acelea „ca la carte”. Abia anul acesta au început ceva lucrări la Râşnov, dar au înaintat cu viteza melcului. Lucrările sunt executate de asocierea de firme Azvi-Straco Grup-Piomar Development-Tractebel Engineering. Contractul a fost semnat în iulie 2011, la o valoare de 275,86 milioane lei (65,3 milioane euro), fără TVA. Proiectarea urma să dureze 5,5 luni, execuţia 28 de luni, iar perioada de garanţie va fi de 10 ani.

Recrutare Autoliv Brasov

Sursa foto: Facebook/Orașul Râșnov

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 
Insigra Angajeaza

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Vi, 21 Sep 2018
Euro   Euro   EUR   4.6559   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   3.9517   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.2123   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.1351   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2364   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.0614   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.3806   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   143.8600   Creștere
Facebook MyTex.Ro
Facebook MyTex.Ro
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că vor răspunde penal şefii Jandarmeriei în urma violenţelor din 10 august?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter