myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Hram la prima mânăstire ortodoxă

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Prima (viitoare) mănăstire ortodoxă a Braşovului își sărbătorește duminică hramul, în ziua (5 mai) în care Sfântul Efrem cel Nou și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Va fi o slujbă specială de hram, spune părintele protosinghel Clement (foto 2), cel care a pornit să ridice prin forțe proprii mănăstirea. „Începem la 8 cu Acatistul Sfântului Efrem, Utrenia Sfântului și de la 10 Slujba Sfintei Liturghii. Pentru că ne-a binecuvântat cu aceste daruri, vom pune spre închinare un fragment din sfintele sale moaște, cât și un papucel ce a încălțat o perioadă moaștele Sfântului. Sfântul Efrem cel Nou să binecuvânteze efortul fiecăruia dintre dumneavoastră!  În cazul în care vom ține slujba hramului la altarul de vară, să luați și o umbrelă, pentru că în jurul orei 11.00 va fi o ploaie scurtă, (conform prognozei meteo). Vă așteptăm cu drag. Haideți cât mai mulți să întâmpinăm sărbătoarea Sfântului Efrem. Dacă îi vor permite problemele de sănătate, va veni și Părintele Episcop Ilarion Fagarasanul, să-L slăvească împreună cu noi, pe Hristos. Vă așteptam cu drag să ne rugăm împreună de ocrotirea Sfântului Efrem cel Nou, grabnic ajutător întru orice nevoi”, este invitația lansată de protosinghel Clement.
La locul viitoarei mănăstiri se ajunge cu autobuzul 5 M (Măgurele), până la capăt. De aici, credincioşii trebuie să mai meargă câţiva zeci de metri până la drumul ce o ia spre pădure. La începutul drumului este un indicator pentru mănăstire. După aproape 500 de metri pe cărarea ce merge pe liziera pădurii ajung la sfântul lăcaş.

Recrutare Autoliv Brasov

Sf. Efrem cel Nou, Mare Mucenic

Sfântul Efrem cel Nou (foto 3, icoana care se află în Biserica Adormirii Maicii Domnului) este prăznuit în 3 ianuarie- ziua aflării moaștelor sale şi în 5 mai. Sf. Efrem cel Nou – Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni – s-a născut în Grecia pe data de 14 septembrie 1384 (de ziua Sfintei Cruci). A rămas orfan de tată încă de mic copil, astfel că împreună cu ceilalți 6 frați ai săi au fost îngrijiți numai de mama sa evlavioasă. La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem cel Nou a intrat ca monah în Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din regiunea grecească Attica (de lângă localitatea Nea Makri). Pe data de 14 septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul Efrem cel Nou împlinea 41 de ani de viață și 27 de ani de aspră nevoință călugărească), acesta a fost luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea de pe Colina Neprihăniților, iar ceilalți călugări din obștea sa au fost decapitați.

Martiriul Sfântului Efrem cel Nou a durat 8 luni. A început pe data de 14 septembrie 1425 (de ziua Sfintei Cruci, care este și ziua de naștere a Sfântului Efrem cel Nou), când turcii au cotropit Mănăstirea aflată pe Colina Neprihăniților, când a fost luat în robie și s-a sfârșit pe data de 5 mai 1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, când Sfantul Efrem cel Nou și-a dat sufletul în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la care fusese supus (a fost spânzurat cu capul în jos, în pantece i-au înfipt un tăciune aprins și i-au sfâșiat carnea). În toată această perioadă de 8 luni de robie, turcii l-au chinuit zi de zi pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l determina să-și lepede credința ortodoxă și să se facă musulman.

Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin revelație dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, precum și viața și patimirile sale. De aceea, Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri (Grecia), este sărbătorit de două ori pe an: pe 3 ianuarie (ziua aflării Sfintelor sale Moaște) și pe 5 mai (ziua adormirii sale întru Domnul, în urma chinurilor cumplite suferite ca Mare Mucenic).

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Mie, 21 Aug 2019
Euro   Euro   EUR   4.7274   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2601   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.1683   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3460   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2407   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2022   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4171   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   144.4400   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că va continua colaborarea guvernamentală PSD-ALDE?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter