myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

„Cei de la SCRL BRAȘOV trebuie să rămână singurii reparatori ai CFR”

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Angajații CFR Călători au ieșit marți pentru a doua zi în fața Ministerului Trasporturilor pentru a cere investiții și drepturi salariale autorităților competente „Protestăm împotriva tergiversării legii privind statutul personalului feroviar. Mai mult de jumătate din feroviari au salariu minim brut pe economie și restul puțin peste. Legea privind statulul personanului feroviar a trecut o dată prin Parlament dar a fost retrimisă de președintele Românei prin cerere de reexaminare, acum se află în plenul Senatului s-a respins cererea de reexaminare, mâine (miercuri – n.n.) este în plenul Senatului. Noi solicităm Parlamentului României să urgenteze aceasta trimitere din nou președintele României spre aprobarea legii privind statutul personalului feroviar. Pentru ceferiști este extrem de important ca la fiecare majorare a salariului minim brut pe economie să le majoreze și lor salariul”, a declarat pentru B1.ro liderul sindicatelor feroviarilor, Rodrigo Gabriel Maxim.

Recrutare Autoliv Brasov

Sindicaliștii trag un puternic semnal de alarmă în privința degradării meterialului rulant și spun că au rămas în mai puțin de un an cu jumătate din automotoarele și locomotivele cu care funcționau. După ce astă vară s-a renunțat la mai multe curse, situația ar putea să se repete și în această toamnă. Sindicaliștii atrag atenția că anumite contracte nu sunt respectate, pentru că fabricile respective au interesul de a bloca materialul rulant, și cer să se lucreze doar cu reparatorul CFR, SCLR Brașov.

„De asemenea, protestăm împoriva lipsei de material rulant care se datorează în primul rând lipsei investițiilor din 2011 și până în prezent și pentru faptul că nu s-au mai dat bani nici pentru repararea materialului rulant existent și astfel am ajuns ca din 1.088 de locomotive, automotoare și rame la CFR Călători, existente la începutul anului, să fie 598 și cu reviziile preexpirate. Avem o problemă pe care noi am solicitat-o și protestăm pentru ea, în primul rând reparatorii noștri SCRL Brașov, noi solicităm să rămână ca uzină reparatoare și restul de salariați să revină la CFR Călători pentru a-și repara corect materialul rulant,  pentru a nu se ajunge la situații în care să facem contract cu alte uzine reparatoare și aceștia să găsească tot felul de soluții inginerești pentru a nu repara materialul rulant”, a mai spus liderul sindical pentru sursa amintită.

Ulterior pichetării de marți, ei au decis să suspende momentan protestele după ce președinții de federații sindicale feroviare au avut o întâlnire cu ministrul Trasporturilor Răzvan Cuc și directorii generali de la cele trei companii feroviare de stat. Urmează ca liderii sindicali să se întâlnească cu ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici și premierul Viorica Dăncilă. Pichetările, care sunt deocamdată anulate, erau programate să continue până la finele săptămânii viitoare. După două zile de prosteste în fața Ministerului Transporturilor, urmau alte două zile în fața Guvernului României și săptămâna viitoare alte patru zile de protest, după același tipar.

Citiți și:

BRAȘOV. Pericol major! CFR Călători pune în circulație locomotive fără revizii

Sindicaliștii din CFR BRAȘOV protestează la Guvern și Ministerul Transporturilor

BRAȘOV. Greva reparatorilor de locomotive a fost suspendată

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
+1 #1 Raoke Kaka 18-09-2019 08:24
I-auzi la micuți.... vor un statut aparte. Cred că-i o boală la ăștia, la bugetari. Nu le convin salariile, piața muncii îi așteaptă. ELDON-ul, Stabilus, Amann.... Ce vor?
De ce nu au făcut grevă când s-a spart C.F.R.-ul? Sau când Necolaiciuc cumpăra șuruburi la prețuri de o sută de ori mai mare decât prețul pieței?
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
RATBV Angajeaza

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


husqvarna
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Lun, 21 Oct 2019
Euro   Euro   EUR   4.7592   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2607   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.5323   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3260   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2457   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2512   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4333   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   144.1300   Creștere
Anunturi MyTEX

Va reuşi Ludovic Orban să obţină susţinerea necesară în Parlament pentru a-şi trece Guvernul?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter