Poze Video |
|
Un bucureştean în vârstă de 52 de ani a fost prins de poliţiştii staţiunii Bran din judeţul Braşov în timp ce şofa în stare avansată de ebrietate un autovehicul destinat transportului public de persoane, pe DN 73. Bărbatul a fost tras pe dreapta pentru control sâmbătă, în jurul orei 1.30, în timp ce se deplasa dinspre Braşov către Piteşti, fără a avea pasageri.
„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,81 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
CITIȚI ȘI:
![]() | Euro | EUR | 4.7791 | ![]() | ||||
![]() | Dolarul american | USD | 4.2931 | ![]() | ||||
![]() | Lira sterlină | GBP | 5.6655 | ![]() | ||||
![]() | Francul elveţian | CHF | 4.3703 | ![]() | ||||
![]() | Leul moldovenesc | MDL | 0.2487 | ![]() | ||||
![]() | Dolarul canadian | CAD | 3.2598 | ![]() | ||||
![]() | Leva bulgărească | BGN | 2.4435 | ![]() | ||||
![]() | Forinţi maghiari | HUF | 145.0300 | ![]() |