THE ECONOMIST: „persoanele cu venituri mici plătesc incompetenţa şi corupţia guvernului” .
 Na, acum credeţi?  Dacă până şi cei de la acest cotidian european prestigios spun acest lucru înseamnă că e ceva putred rău dar nu în Danemarca!
 Cu toate că mulţi au spus că nu va cădea guvernul - cu toată mobilizarea opoziţiei - alţi mulţi au sperat că va cădea. Chiar dacă nu a mai avut majoritatea din urmă cu ceva luni, maşinăria bine întreţinută a PDL-ului a urcat din nou dealul parlamentului şi a câştigat cursa. Am asistat la scene de coşmar; încăierări în parlament, tăierea microfonului la propriu, huiduieli, jigniri între aia şi aia şi nişte vârstnici prăjiţi în piaţă de temperaturi de 50 grade la nivelul asfaltului. „Sindromul Geoană” s-a repetat iar tabăra Băsescu - Boc a „ciuruit” din nou tabăra opoziţiei. 
 „Habar nu aveţi pe ce lume trăiţi!” (Boc). „Cred că sunteţi căzut în cap” (Ponta). Sunt numai două dintre vorbele dulci aruncate în războiul din parlament. Contrar oricărei logici am sperat alături de alte „oi” duse la abator de către minunatul guvern că se va întâmpla o minune şi că salariile „simţite” vor scăpa de tăierile de tip „Ciomu”. Bineînţeles că nu s-a întâmplat aşa. Dar tot contra logicii aş face pariu cu cei mulţi care spun că în septembrie vor creşte impozitele, că nu se va întâmpla aşa. Mă bazez pe o altă logică şi anume cea a „ciugulirii” pe la accize la ce se consumă mult (carburanţi şi probabil din nou băutură şi ţigări), la joacă de-a euro/leu şi de-a TVA. Până la urmă este vorba de supravieţuirea muribunzilor: guvernul  şi PDL. Dacă nu au căzut şi asta cu chiu şi vai, în cazul creşterii impozitelor pot să-şi ia adio!  Milioanele de români afectaţi şi care vor fi nevoiţi să supravieţuiască în urma tăierilor de salarii vor face ca guvernul actual să devină istorie şi mi-e teamă că nu o vor face cu blândeţe.  Deocamdată tot arsenalul folosit de populaţie s-a dovedit a fi insuficient.  „Dansul pinguinului” … jos ăla şi ala!... lozincile glumeţe deşi se voiau serioase… îmbrâncelile protestanţilor cu jandarmii şi a parlamentărilor puterii cu cei ai opoziţiei nu au dat rezultatele scontate.  Şi dacă asta înseamnă un maxim, va urmă o perioadă de linişte gălăgioasă. Vor mai ieşi la proteste numai pensionarii. Bugetarii vor sta cuminţi în banca lor deoarece perspectiva ca oricare dintre ei să ajungă pe listele celor 80.000 de disponibilizaţi este una care calmează dorinţele de ieşire în stradă. Aţi observat ce extraordinară armă psihologică este lansarea pe piaţă a cifrelor legate de disponibilizări? 
 Cât de serioasă este disponibilizarea se vede din jongleria cu numărul disponibilizaţilor: 300.000, 200.000, 130.000, 125.000, 85.000, 80.000, 225.000 cifrele reprezintă sabia lui Damocles care stă deasupra  capetelor bugetarilor. O fi ea sabie, dar aceste cifre, ciudat de diferite, îmi spun una din două că guvernanţii habar nu au câţi trebuie să fie disponibilizaţi şi mai ales de unde, şi asta explică diferenţele dintre declaraţiile date de ei, sau că nu vor face disponibilizări, mulţumindu-se să taie numai posturile neocupate, dar că îi vor ţine în lesă pe bugetari. Trai neneacă pe capul acestor guvernanţi în ciuda celor spuse de către cei de la „The economist”: cetăţenilor, după ce au fost puşi cu botul pe labe, nu le rămâne decât să facă ciocu’ mic!  Fariseismul celor care declară că este greu să guvernezi în situaţia actuală şi că ei, săracii, se sacrifică pentru binele „boborului” are o sămânţa de adevăr. Au câştigat lupta tocmai împotriva „boborului” căruia îi doreşte binele, dar în toamnă îi aşteaptă încă două lupte. Nu cele cu creşterea TVA-ului şi a cotei de impozitare, ci... acelea de creştere a preţului gigacaloriei (bătrânii, având antrenametul din 88-89, vor mai lua pe ei - încă - o haină şi vor închide sau vor renunţa la sursele de căldură. Dar ne-bătrânii? Care au salarii mici, ce vor face? Vom vedea!) şi de respectarea promisiunii că tăierile vor dura NUMAI până la 1 ian 2011. ?Nu mă îngrijorează pe unde scot ei cămaşa ci PE UNDE O SCOATEM NOI!  Încep să mă gândesc tot mai serios la o regulă de trei simplă: dacă pentru plata datoriei către FMI de către România condusă de Ceauşescu românii au dus-o rău crescător între 1980-1989 cum o vor duce, pentru a plăti marea datorie actuală şi mult mai marea datorie viitoare? Îngrijorarea îmi este cu atât mai mare cu cât în perioada ’80-’90 România producea mult şi exporta mult, în timp ce acum produce mai nimic şi exportă găuri de nasturi!
Gheorghe SÂRBU