Suntem în 2010. Suntem în 2010? După calendar, da; după nivel, nu! Spuneam că României îi lipseşte din istorie evul mediu-mediu. De ce? Nu ştiu. A început cu alte ţări evul mediu timpuriu dar, spre deosebire de acelea, a sărit direct în... evul mediu târziu! Cred că blestemul istoriei cauzat de această săritură începe să se împlinească de câţiva ani încoace. Fără aportul substanţial al guvernanţilor, acest blestem ar mai fi întârziat câteva secole şi nu aveau decât să se descurce cu el generaţiile viitoare. Dar cum guvernanţii au făcut totul - adică nu au făcut mai nimic - ca blestemul să nu ne podidească, suntem unde suntem şi vom fi tot mai accentuat unde nu ne dorim să fim. Aparent suntem „pe val”. Maşinile multe de nu mai încap în parcări şi pe şosele, bisericile ca ciupercile după ploaie, văile, câmpurile şi dealurile - până în cucui - pline cu vile şi case noi, magazinele pline cu de toate, concediile prin străinătate... ar justifica aparenta poziţie a noastră „pe val”. Dar... e ca-n bancul în care omului ajuns în iad şi dus la cazanul cu smoală îi spune dracul de serviciu că ce a văzut la intrare este reclamă; femeile nu au... paharele nu au fund şi cărţile sunt măsluite.
Şoselele, mai multe, sunt mai proaste decât cele de acum 60-80 de ani, pe calea ferată nu se mai transportă decât resturi de mărfuri, trenurile arată la exterior ca fiarele vechi şi la interior ca maidanele, iar vilele sunt doar pentru „cei mai iubiţi pământeni”. Magazinele sunt ele pline dar cca. 2-3 milioane de români se plimbă prin ele - dacă ajung - ca prin muzee; intră cu punga goală şi ies cu buza umflată. Doară la capitolele biserici şi concedii stăm mai bine. Bisericile sunt pline de pioşi care, cu ochii îndreptaţi spre slăvi şi cu mâinile împreunate, se roagă duminica pentru iertarea păcatelor din timpul săptămânii însoţite de drăcuit şi pomeniri de mamă. Concediile afară? Sunt berechet şi se datorează eforturilor responsabililor din turism de a-i scoate în străinătate pe cei care nu îşi pot permite preţurile practicate de turismul intern. (Este hilar să auzi hotelieri care vorbesc despre „sacrificiile” de a fi redus preţurile la cazare - oricum mai mari decât cele de pe la vecini - şi despre serviciile „extraordinare” oferite.).
Dacă ne apucăm să contabilizăm ce şi cum, vedem că în 20 de ani numărul podurilor de şosea şi cale ferată a scăzut şi o bună parte dintre cele rămase stau să se năruie în scurtă vreme. În ritmul acesta vom ajunge să trecem râurile cu bacurile ajungându-i pe greci, canadieni şi americani care le folosesc peste Egee, Ionică, Huron, Hudson şi peste alte „râuri”.
Am crezut că vânzarea ca la „târgul de vite” al industriei, băncilor şi resurselor va genera sumele de bani necesare măcar la dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, navale şi fluviale. (Că ne-am fi plimbat pe toate acestea cu mâinile în buzunare şi fluierând a pagubă în lipsa locurilor de muncă, este altă discuţie.).
De dezvoltat, s-a dezvoltat dar numai în buzunarele unora. Pe teren, vedem că vapoarele s-au dus pe Apa Sâmbetei... drumurile sunt construite din găuri şi surpături... calea ferată a devenit cultură de ierboase şi buruienoase iar şinele contrazic teoria paralelismului astfel încât drumul la mare din Braşov nu mai durează 6-7 ore ca pe vremuri. Acum, 6-7 ore durează drumul din Bucuresti la mare! Din Braşov? Eheheeeeee, trebuie să-ţi iei merinde serioase în traistă! Autostrăzile despre care actualul preşedinte spunea - la vremea când era ministru al transporturilor - că nu sunt necesare, rămân la nivel de utopie. „NU SUNT BANI!” este propoziţia pe care ne-o flutură şi ne-o fluturau guvernanţii actuali şi trecuţi. Au dreptate din moment ce banii scoşi din vânzările averii statului şi care trebuiau să ajungă în buzunarele statului, pentru a fi utilizaţi la dezvoltare, au ajuns în cu totul alte buzunare. Cu un parc de maşini mare, în creştere dinamică şi cu perpectiva clară de nedezvoltare a structurii rutiere, vom ajunge la mare în acelaşi timp cu o căruţă din secolele XVIII-XIX! Este o idee! Tropa-tropa... un braţ de paie în căruţă pentru confort... „carburant” pentru cai la discreţie pe şanţuri... ! Neajunsul dotării cu pungi de nylon în care să adunăm băleguţele conform legii devine o afacere de „aur” Putem lua bani frumoşi vânzând băleguţele celor care fac cărămizi din chirpici! 
Cert este că vom plăti cu vârf şi îndesat lipsa celor 200 de ani din istorie - cât a durat evul mediu-mediu! Speranţa noastră este să nu fie nevoie de chiar toţi anii din cei 200!
Gheorghe SÂRBU