Ştiam de blestemul acesta de prin literatură dar am rămas surprins să-l aud spus acum în zilele noastre. Eram la administraţia cimitirului aşteptând după o doamnă în vârstă să-mi plătesc nişte obligaţii triste. Şi am auzit-o pe doamna spunând blestemul, adresat conducătorilor ţării. În câteva momente am aflat şi motivul. Doamna, având o pensie de 600 de lei trebuia să-şi înmormânteze soţul al cărui boală le înghiţiseră mai toţi banii. Ce a mai rămas, doamna i-a dat pe sicriu şi toate cele astfel încât nu mai avea bani pentru costul înmormântării şi nici rude să o ajute.
Era pur şi simplu disperată şi se vedea în situaţia de a rămâne cu decedatul în casă până când ar fi primit pensia. Se spune că Dumnezeu se luminează şi poate înmuia inimi. Aşa a fost; am întrebat-o pe doamna care ţinea evidenţe şi încasa bani dacă nu se poate s-o „împrumute” pe nefericită cu costul înmormântării până când aceasta va încasa ajutorul de deces. S-a scuzat, a ieşit, a discutat cu şeful şi bazându-se pe mine care făcusem propunerea - mă cunoştea deoarece am trecut cu câţiva ani înainte prin alt moment trist - a fost de acord. Chiar şi pe faţa aspră a şefului cimitirului am văzut o undă de bunătate şi milă.
Doamna şi-a putut înmormânta soţul a doua zi după ce eu am făcut acelaşi lucru cu tata şi sunt convins că va alerga cu actele necesare să-şi ia ajutorul şi să-şi plătească datoria. Oricum, nevoit să mai merg pe acolo, voi vedea ce s-a mai întâmplat, dar nu mă încearcă nici o teamă din partea sărmanei femei.
Nu-mi place s-o spun, dar recunosc că în acele momente m-am raliat la străvechiul blestem. Nu se va împlini că rugămintea „măgarului” - eu şi doamna - nu ajunge la cer. Dar măcar ne-am „răcorit” puţin. Mi-e teamă că aşa vom ajunge noi deşi, la câte milioane suntem, nu sunt suficiente capete de pod. Cuvântul “democraţie” vine de la grecescul „demos” care înseamnă... deci voinţa poporului este... Este trist şi dezarmant să auzi un preşedinte de ţară care, după 6 ani de conducere, ne spune: „Uitaţi unde am ajuns!” Păi ne uitam, dar nu noi am condus ţara! Noi suportăm consecinţele! Şi dacă tot se poartă replica dintr-un film al lui Sergiu Nicolaescu mă tem că mulţi îşi vor da sfârşitul spunând „Un fleac! M-au ciuruit!”   
    Gheorghe SÂRBU