Salvaţi Opera!
Îndrăznesc să scriu aceste rânduri, deoarece cred că am ajuns în ceasul al doisprezecelea când, oricât de „în banca noastră” am fi, trebuie să luăm atitudine. Mass media este ultima frontieră în lupta noastră de a salva ce se mai poate salva din CULTURA oraşului nostru, şi în special de a salva instituţia care ne-a adus recunoaşterea internaţională, OPERA BRAŞOV.
Nu aş fi îndrăznit niciodată să ies „în faţă” dacă nu aş fi considerat că este o situaţie de o gravitate deosebită. Dar iată că a sosit vremea să ne exprimăm indignarea şi durerea pe care o suportăm în tăcere de ceva timp. Cum este posibil ca în secolul 21, într-o lume aşa zis civilizată, să se poată lua hotărârea de a se decima o instituţie culturală care a dus renumele oraşului nostru pe toate meridianele şi care este OPERA BRAŞOV? Cum este posibil să vrei să distrugi ceva clădit cu atâta trudă şi cu atât efort de către nişte oameni care toată viaţa şi-au dedicat-o fericirii altora? Şi cum îţi permiţi să arunci la gunoi dragostea şi admiraţia şi respectul unei întregi comunităţi? Indignarea mă sufocă şi nu-mi vine să cred că am ajuns să-mi fie ruşine că sunt braşoveancă şi, mai mult, că sunt româncă. Ne-aţi ucis trupurile, ne-aţi ucis minţile, iar acum ne ucideţi sufletele, luându-ne tot ce mai aveam – DRAGOSTEA PENTRU MUZICÃ. Dacă acum în ultimul ceas nu suntem uniţi, pentru a ne salva măcar inimile suferinde v,om ajunge să trăim într-o lume gri, fără valori morale şi fără dragoste. Deci, haideţi să ne salvam pe noi, salvându-i pe aceşti OAMENI MINUNAŢI ŞI VOCILE LOR DE AUR. DUMNEZEU SÃ NE CÃLÃUZEASCÃ ŞI SÃ NE AJUTE!
Un umil cetăţean al acestui oraş, pe numele său - Diana Cristina Rizea

















