myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Managerul Ciprian Jurubescu, 100 de zile la SR BRAȘOV: „Le promit tuturor că împreună cu echipa din jurul meu vom munci pentru a readuce fotbalul brasovean unde îi este locul”

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

În urmă cu 100 de zile, Ciprian Jurubescu a preluat funcţia de manager al SR Braşov, echipa cea mai iubită a oraşului, înfiinţată de fanii „stegari” după declararea falimentului FC Braşov.

După un sezon precedent dificil şi o vară cu multe incertitudni, gruparea s-a organizat într-un timp scurt şi a pornit la drum.

Totodată, Ciprian Jurubescu a venit împreună cu o echipă, pentru banca tehnică fiind confirmat Liviu Nicolae, care i s-a alăturat directorului tehnic Ioan Naghi.
Apoi, lângă jucătorii care au rămas din sezonul trecut, au fost aduşi fotbalişti de la Colţea 1920 Braşov şi Precizia Săcele.

Totul s-a făcut în încercarea de a se construi o echipă care să poată spera într-un viitor cât mai apropiat la revenirea în elita fotbalului românesc.

„A fost o onoare pentru mine să vin la SR Braşov, echipa oraşului, echipa iubită de fanii «stegari», adică de braşoveni. Nici nu mi-am dat seama când au trecut 100 de zile de când fac parte din această familie. Totul s-a întâmplat foarte rapid. Nu a fost uşor, a fost un volum mare de muncă. Le mulţumesc celor care prin această echipă au reuşit în ultimii ani să ţină în viaţă spiritul «stegar» şi celor care ne-au oferit încredere. Cred că în aceste 100 de zile clubul a făcut un progres pe toate planurile. Sportiv, se vede în clasament, dar nu este locul meu sa fac o analiză tehnică, am alături specialişti care o pot face. Am avut unul dintre cele mai mici bugete din serie şi totuşi suntem pe locul 3. Nu putem să fim nemulţumiţi. Din punctul meu de vedere, este foarte important că am punctat bine la vizibilitate şi la comunicare, unde lucrurile au mers excelent. La început am alocat mult timp discuţiilor cu suporterii şi mi-am dat seama că în jurul nostru avem oameni extraordinari, «stegari» adevăraţi, mulţi dintre ei implicându-se voluntar. În echipă sunt fotbalişti care joacă fără salariu şi, mai mult, sprijină financiar. Am organizat meciurile de pe teren propriu cu resurse minime, iar aici le mulţumesc suporterilor pe care ne-am bazat. În aceste luni ne-am finanţat doar din resursele noastre, cu sprijinul suporterilor din cele două asociaţii şi cu cel al unor oameni care au fost şi în trecut alături de acest club”, a declarat Ciprian Jurubescu.

Managerul SR Braşov a continuat: „Am încercat să gestionăm multe situaţii din trecut, majoritatea nefavorabile, dar cu răbdare şi comunicare am reuşit să redresăm clubul. Muncim în fiecare zi pentru a ajunge la o situaţie normală, însă adevărul este că lucrurile sunt încă departe de a fi rezolvate. Datoriile nu sunt mari pentru un oraş ca Braşovul, dar fără sprijin ne va fi foarte greu. Eu am început discuţiile cu mai mulţi oameni din mediul privat, iar semnalele sunt pozitive. Mă bucur că noul primar este alături de noi. A venit pe stadion, inclusiv la meciurile din deplasare. Este pentru prima oară când se întâmplă asta. Cunoştea echipa, lotul, era şi suporter cotizant de mult timp. El iubeşte sportul şi sunt convins că împreună vom face o echipă bună”.

După cum se ştie, în viitorul apropiat se va decide echipa care va avea dreptul să se numească FC Braşov şi să preia marca şi sigla, care momentan se află în posesia Primăriei Braşov.

„Din punctul meu de vedere, fotbalul braşovean se află într-un moment în care poate pune bazele unui proiect de succes pe termen mediu şi lung. Am văzut cu toţii, mai ales în această perioadă de pandemie, ce înseamnă fotbalul fără suporteri. Discuţia despre atribuirea brandului FC Braşov cred că e una simplă. Este clar că SR Braşov este echipa iubită de braşoveni. Suntem şi ne dorim să fim în continuare echipa oraşului”, a menţionat Ciprian Jurubescu, cel care a avut şi un mesaj pentru fanii „stegari”: „Ştiu că ei iubesc această echipă. Văd asta din mesajele pe care le primim zi de zi din întreaga lume. Le transmit tuturor «stegarilor», oriunde s-ar afla, Sărbători Fericite. Le spun şi că pot fi alături de noi în aceste momente grele prin campaniile pe care le facem. Orice sprijin financiar ne este de mare folos acum, când este greu să atragi fonduri. Le promit tuturor că împreună cu echipa din jurul meu vom munci pentru a readuce fotbalul brasovean unde îi este locul”.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Lun, 25 Ian 2021
Euro   Euro   EUR   4.8744   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0105   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4892   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5228   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2289   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1569   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4922   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.5300   Scădere

LINK


Tradesilvania
Coronavirus Preturi Nesimtite
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că fostul viceprimar Barabas Laszlo va fi pus şef la Apele Române?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter