Poze
Video
|
|
Kids Tâmpa Braşov a jucat ieri primul meci amical din această iarnă. La Tg. Secuiesc, „urşii” au cedat, 1-4, în faţa grupării de Liga 2, Aerostar Bacău. Crihan a marcat golul braşovenilor.
„Am folosit tot lotul pe care l-am avut la dispoziție pentru a vedea unde ne situăm la acest debut de pregătiri. Chiar dacă scorul este unul server, nu am jucat chiar așa rău. Experiența superioară a adversarului și-a spus cuvântul, dar și noi am avut momente în care am arătat că nu suntem străini de fotbal. Acest prim meci ne-a arătat foarte clar unde avem de lucrat și ce trebuie să facem pentru a ajunge la o exprimare fotbalistică cât mai aproape de ceea ce se asteaptă de la noi”, a declarat Ciprian Anghel, unul dintre antrenorii principali ai „urșilor”.
Tehnicienii brașoveni au folosit următorii jucători: Câșlariu, Baragoană, Sburlea, Stoica, D. Mureșan, Goșman, Cupu, Enache, Zota, Ionescu, Marin, Moldovan, Mitrică, Popa, Garvalov, Dani, Kerekes, Dumitraș, Crihan, Tenică, Moroie, A. Mureșan și Andrieș.
Pentri ACS Kids Tâmpa urmează, joi, un test cu Dunărea Călăraşi, o altă echipă de Liga 2.
![]() |
Euro | EUR | 4.8745 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0209 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5894 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4406 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2284 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1817 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4923 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 134.9700 |
![]() |