FC BRAȘOV. De la vorbă, la... Miercuri, 29 Iunie 2022 În conferința de presă în care s-a prezentat drept președinte la FC Brașov, acum o săptămână - FC BRAȘOV. TOATE NOUTĂȚILE!......
O studentă din BRAȘOV e MISS SUPERTALENT!Miercuri, 29 Iunie 2022
„Felicitări, România. Alexandra Stroe este învingătoarea concursului Miss SuperTalent of the World, ediția a 14-a”,...
Este vorba de juniorii Under 16 ai grupării FC Brașov, care s-au impus cu 1-0, în deplasare, cu Sepsi Sf. Gheorghe (Ciorîia, de la 11 metri), și sunt pe primul loc în play-off-ul Ligii Elitelor, etapa a 5-a. Ei au șanse însemnate de a accede la turneul final al Ligii Elitelor U16, unde se vor confrunta pentru supremație cele mai valoroase 4 formații din țară.
Fotbaliștii braşovenii sunt neînvinşi în actualul sezon al Ligii Elitelor U16, atât în campionatul regulat, cât şi în play-off.
„A fost un meci bun făcut de băieți, am avut atitudine și determinare, am avut ocazii clare în ambele reprize de a înscrie, iar aceste ratări ne-ar fi putut costa la final, când adversarul ar fi putut egala. Trebuie să fim mult mai atenți la finalizare. Ținând cont că a fost primul meci oficial din acest an, suntem multumiți de evoluția echipei!”, au declarat antrenorii Ionuț Mitroi și Marian Cristescu, care au mizat pe: Chiriac - Ciucă, Dascălu, Pandele, D. Lazăr, Oct. Oprea, B. Racz, M. Popescu, Sileanu, Chelaru şi Ciorîia. Rezerve au fost: M. Tudose, Dima, Andron, Vâjoi, Răuţă, Galliano, S. Popescu, S. Racz şi Sezer.
În runda viitoare, FC Braşov U16 va evolua tot în deplasare, pe 26 martie, contra celor de la AFC Botoşani.