Poze
Video
|
|
Facturile la gaz și curent electric primite de oameni luna trecută sunt, de cele mai multe ori, duble, ca preț, față de decembrie 2020, iar în cazul firmelor, sumele avute de plată sunt de 4-5 ori mai mari.
Un consumator disperat de situație a relatat, prezentând și documente, la Antena 3: „Mie îmi venea, normal, 1,6 lei pe metru cub. Acum este 2,67 lei pe metrul cub. Soția are pensie 800 de lei, eu 1.600. Nu vă spun cât mă costă medicamentele, că soția are Parkinson și diabet, eu am probleme cu circulația și cu coloana. Copiii au și ei problemele lor, au familii, nu au posibilitatea să mă ajute, nici ei nu au salariu mare”.
S-a constatat că Legea plafonării prețurilor are scăpări mari, de care furnizorii profită pentru a încărca facturile.
„Furnizorii au greșit. Au greșit, pentru că au emis facturi către oameni fără compensare, fără plafonare. Un mare furnizor, nu-i dau numele, până acum a dat drumul la facturi fără să aplice legea. Abia acum, probabil în urma controlului declanșat de către Autoritatea de Protecția Consumatorului solicitat de mine săptămâna trecută pentru a verifica la absolut toți furnizorii de energie electrică și gaze naturale dacă aplică legea, abia în urma acestui control, care a pornit și avansează, au început să emită facturi. Toți au dat, să zicem așa în ghilimele, vina pe faptul că a trebuit să-și adapteze programele informatice. Atât de greu să fie să-ți adaptezi un program informatic pentru a face niște scăderi, înmulțiri, împărțiri?... Că până la urmă lucrurile sunt simple. Eu, totuși, fac un apel către toți furnizorii să-și revină și să dea drumul la facturile corectate la absolut toți oamenii”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, la diverse televiziuni, continuând: „În statul acesta există mai multe organe de control. Există Protecția Consumatorului, care a acționat foarte repede, există Autoritatea de Reglementare în Energie, care ar trebui și ea să demareze un control, există Consiliul Concurenței pentru lucruri mai mari, dacă sunt înțelegeri de tip cartel și, evident, există și Antifrauda, care și ea este într-un control tematic absolut pe toată energia și așteptăm să vedem rezultate. Eu cred că absolut toți, toate instituțiile statului trebuie să lucreze mână în mână, împreună și cu noi, cu Ministerul Energiei, cu guvernul, în așa fel încât să se pună o dată ordine în această în această piață a energiei, în această facturare... Stau să mă gândesc dacă nu fac cumva așa intenționat ca să își bată joc de oameni (furnizorii - n.r.). Oare ce o fi așa greu să emiți facturi cum trebuie?”.
![]() |
Euro | EUR | 4.9454 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7424 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7525 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9466 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2459 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6729 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5285 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.5100 |
![]() |
Comentarii
Dar nu contează, noi vom fi „protejați” și „imunizați” de către doze împotriva exploziei prețurilor. Nu degeaba au băgat ăștia 2,5 miliarde de dolari în ele.
Ia zi ba latrau rusofil, hauritii aia ai tai, ce programe au, ce solutii au, ce ar putea aduce bun in viata oamenilor daca, doamne fereste, ar avea ocazia sa conduca tara? Nu mai latra atat aiurea. Zi ceva concret. Ca tot asta guiti, alegeri anticipate, ca ii astepti la alegeri. Zi jijele, nu te sfii! Ca de copiat articole, care iti plac tie, de pe diverse siteuri obscure, stii sa copiezi, sa pierzi vremea.
Waxxeerrroidule , tu răspunde întîi la întrebările elementare, da?
Când ai fost injectat?
Unde ai fost injectat?
Cu ce ai fost injectat?
Ca să ne arăți că ești cu adevărat „responsabil”, da?
BEȚIVULEEEE.... IA FI TU „RESPONSABIL” ȘI „IUBITOR” ȘI SCRIE DE CE BOALĂ VENERICĂ TE-A TRATAT NEBUNA DE MOLDOVAN????
SCRIE, VIERME, SCRIE!!!! TU NU RĂSPUNZI CHIAR NICIODATĂ LA ÎNTREBĂRI, PRĂPĂDITULE?? SĂ VEDEM CE RĂSPUNSURI CONCRETE DAI, PIDOSNICULE???
HAI, NECROFILULE, SĂ TE VEDEM.
CUM ÎȘI PERMIȚI TU SĂ COMENTEZI, INFECTATULE, CUM??? DE CE BOLI TE-A TRATAT NEBUNA???
Q.E.D.
Adica solutii -zero! Doar gargara!