myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Indemnizația pentru limită de vârstă a parlamentarilor

  • Apreciez !Nu-mi place !0

Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

255 de parlamentari au semnat o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr 96 din 2006, privind Statutul deputaților și senatorilor. Principala prevedere este introducerea „indemnizației pentru limită de vârstă”. Sumele variază în funcție de mandate, de la 1.500 lei pentru un mandat la 4.000 lei pentru trei mandate, aceasta fiind și valoarea maximă. „Prin interzicerea de a exercita orice altă funcție de autoritate publică sau activitate comercială incompatibilă cu statutul de parlamentar, acordarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă apare ca o necesitate”, se arată în expunerea de motive a proiectului. Cum veniturile obținute în timpul mandatelor nu pot beneficia de aceleași criterii de pensionare conform Codului Muncii și nici nu sunt reținute contribuții la fondurile de pensii, „indemnizația pentru limită de vârstă” este definite drept o „măsură compensatorie”. Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat că la nivelul partidului s-a decis ca această inițiativă să nu fie susținută, iar parlamentarilor liberali care au semnat această decizie le-a transmis să aleagă „între PNL și pensia specială”. 

MyTex - Stiri Online Brasov

Vă prezentăm opiniile unor politicieni, oameni de afaceri și simpli cetățeni din Brașov privind aspectele menționate. (R.C.)

 

„Este o greșeală”

Gheorghe Ialomițianu, deputat PNL: „Depunerea acestei inițiative legislative este o greșeală din partea colegilor. Nu este normal, iar momentul depunerii acestui proiect este prost ales. Cred că, înainte de toate, ar trebui să rezolvăm întâi problemele legate de pensiile extrem de mici ale celor care au muncit mulți ani, apoi, dacă situația economică a României se îmbunătățește, să ne gândim și la veniturile parlamentarilor care și-au încheiat mandatele”. (C.D.)

 

„Proiectul va urma traseul legislativ”

Emil Niță, deputat PSD: „Guvernul Ponta și-a respectat promisiunea și a dat înapoi pensiile tăiate ale aviatorilor, personalului navigant, magistraților sau angajaților ai Curții de Conturi. Au rămas în discuție demnitarii, pentru care Executivul nu și-a asumat o măsură. Parlamentarii au elaborat o inițiativă legislativă și acest sens, iar aceasta va urma traseul ca orice proiect de act normativ, respectiv analizarea în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului, dezbaterea cu toți cei implicați, urmând ca apoi aceasta să fie supusă votului într-o ședință de plen a camerelor reunite. Dacă va întruni numărul necesar de voturi legea va fi pusă în aplicare”. 

(R.C.)

„O astfel de inițiativă este imorală”

Mihai Donțu, deputat PNL: „Având în vedere că milioane de români au venituri extrem de mici, o astfel de inițiativă este imorală. În primul rând, trebuie rezolvate problemele cetățenilor. Nu am sprijinit acest demers și sper ca și colegii liberali care au semnat inițiativa să o retragă. Dacă se va ajunge la un eventual vot, voi fi împotrivă”. (C.D.)

 

„Electoratul va ști să facă diferența”

Nicolae Vlad-Popa, senator PNL: „Intențile majorității actuale PSD-iste, din care fac parte toți parlamentarii social-democrați brașoveni sunt clare: obținerea unor beneficii mari și, în același timp, nemeritate. Această acțiune este imorală și cred că în 2016 electoratul brașovean va ști să facă diferența”. 

(R.C.)

 

„Ar face orice să-și asigure bunăstarea”

Dumitru Puchianu, președintele ADJB: „Din punctul meu de vedere, această inițiativă este o dovadă a faptului că multor parlamentari nu le pasă de alegători. Din  nefericire, ar face orice ca să-și asigure bunăstarea, atât în timpul mandatului, cât și după”. 

(C.D.)

 

„Aleșii noștri își creează privilegii din orice”

Adrian Popovici, pensionar:  „Cum? Lucrează la o pensie tot pentru ei? Aleșii noștri își creează privilegii din orice. Așa cum nici câinele nu pleacă de lângă măcelărie, așa și parlamentarii noștri s-au gândit să facă o lege care să le asigure pensii, cât mai mari, să își asigure beneficii tot mai multe. Nu îi obligă nimeni să fie deputați. Dacă nu le convine, să își dea demisia”. (L.J.)

 

„Să le fie rușine!”

Ileana Radu, casnică: „Trebuie să dispară toți, în bloc! Sunt supărată pe furtișagurile pe care le fac și nu mai au măsură. Să le fie rușine că nu s-au ținut de cuvânt. Au promis multe și nu au făcut nimic. Când au venit să ceară semnături ca să candideze și când ne-au cerut votul numai în dos nu ne-au pupat. Le-am dat, dar după, i-a mai văzut cineva? De fapt, nici nu trebuie să-i văd, dar să-i aud că lucrează pentru noi măcar ceva”. (L.J.)

 

„Să se supună la referendum”

Kovacs I., șomer: „Trebuie să supună la vot această nouă lege. Dar nu la un vot organizat între ei, ci la un referendum. Ei își pot face pensii și de 90 de milioane. Își văd doar propriile interese duse la extrem, la maximă lipsă de bun simț. Ar trebui să se întâmple ceva. Au devenit de nesuportat, mai sunt și mulți, peste măsură! Eu am lucrat 30 de ani și de 10 sunt șomer. Luna viitoare ies la pensie cu 500 de lei, din cauza penalizării, și nu voi ajune la 800 de lei. Și ei să ia de zece ori mai mult pentru un sfert din anii mei de muncă?” (L.J.)

 

„Niște nenorociți”

C.T., patron de magazin: „Niște ticăloși. Ei își fac pensii ca să-și asigure financiar tot neamul și pe mine mă întreabă și de ce am doi lei în plus în casa de marcat. Păcat că nu iese lumea în stradă. Nu suntem uniți. Toate nulitățile din Parlament ar trebui trimise acasă pentru că nu se mai urmărește interesul național, al poporului, ci numai interesul personal”. (A.Z.)

 

„De ce l-am dat jos pe Ceaușescu?”

F.L., frizer: „Este o bătaie de joc la adresa tuturor românilor care abia trăiesc de pe o zi pe alta. De ce l-am dat jos pe Ceaușescu? Atunci era numai unul care își bătea joc de joi. Acum sunt câteva sute care își fac mendrele cum vor. Și mai vor să-i votezi? Să-i mai voteze mumă-sa”. 

(A.Z.)

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Comprest - Colecteaza Separat!

Citește ziarul

Radio TexFm


Arlis Serv Construct

Curs BNR

Vi, 05 Iun 2020
Euro   Euro   EUR   4.8393   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2695   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3923   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4587   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2484   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1647   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4743   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.4600   Creștere
Anunturi MyTEX

Va promulga preşedintele Klaus Iohannis legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter