Poze
Video
|
|
Patriciu Achimaş-Cadariu dă explicaţii, într-o conferinţă de presă, despre demisia sa de la Ministerul Sănătăţii.
„În această dimineață am avut o discuție cu premierul Dacian Cioloș. Există diferențe de abordare, motiv pentru care am decis să-mi înaintez demisia. Principala noastră preocupare o reprezintă siguranța pacienților în condițiile repectării legii, De aceea, am ales să facem analizele care puteau fi făcute cel mai rapid”, a explicat Patriciu Achimaş Cadariu.
„A apărut în spațiul public informația că aș fi mințit. Faptul că nu am publicat lista spitalelor era în contextul anchetei penale. Iar publicarea ei s-a făcut după o discuție cu procurorii. În același timp, acea listă trebuie interpretată, trebuie să ne îndreptăm cercetarea către a clarficia clauzele. Principala preocupare a noastră a reprezentat-o și o reprezintă siguranța cetățeanului. Pacienții nu cred că trebuie să fie trași într-un joc în care să li se inducă panică, pentru că e singurul sistem pe care îl avem. Cunosc pacienții din toate structurile societății noastre, iar marea majoritate nu-și poate permite să ia un bilet și să plece din țară", a mai susținut Cadariu.
„Un astfel de plan nu se face prin măsuri pompieristice sau prin explozii de petarde la televizor, ci se construiește în mod constant. Răbdare nu există, există o mare doză de neîncredere și este perfect justificată. Dar o chestiune care să fie trainică, temeinică se construiește în timp, cu studii care să justifice o anumită atitudine. În programul de infecții nosocomiale nu am prezentat o listă de cumpărături, ci legi și schimbări de personal care se impun", a mai spus fostul ministru al Sănătății.
Primul-ministru Dacian Cioloş va asigura interimatul Ministerului Sănătății, s-a anunţat azi. Achimaş-Cadariu a luat decizia de a pleca de la minister pentru că nu ar fi fost de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanţilor din spitale.
Revenim cu amănunte
Citiţi şi:
Ministrul Sănătăţii şi-a dat demisia
![]() |
Euro | EUR | 4.8849 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.8018 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8119 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0503 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2507 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7296 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4976 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 120.2600 |
![]() |