myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cu video Prefectura Brașov, la raport!

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, a prezentat astăzi, în cadrul şedintei Colegiului Prefectural, „Raportul de activitate al instituţiei pentru anul 2018”, anunțând și prioritățile pentru acest an care, practic, sunt o continuitate la activitățile din 2018.

O parte dintre obiectivele pe anul 2019 vizează recuperări și aduceri la zi, așa cum a fost cazul celor două instituții, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Braşov. Amintim că acestea au ajuns să se claseze pe primele locuri la nivel național din punct de vedere al eficienței.

În plus, anul 2019 va fi anul în care se pune accent pe emiterea titlurilor de proprietate în toate localitățile județului, în condițiile în care în unele unități administrative teritoriale această activitate este în prezent blocată. În acest sens, conducerea instituției și-a asumat realizarea unei analize a situației de la nivelul fiecărei Unități Administrativ Teritoriale (UAT) în parte pentru a identifica natura și motivele acestor blocaje.

De asemenea, Instituția Prefectului va continua să susțină obiectivele majore de investiții pentru județul Brașov, cum ar fi realizarea aeroportului, a spitalului regional, precum și autostrada Brașov-Comarnic.

„Suntem la momentul de bilanț al activității din anul 2018 și pot spune că am avut un an dificil, cu provocări mari. Dar le-am depășit și vreau să aduc pe această cale mulțumiri colegilor din Instituția Prefectului și celor din instituțiile deconcentrate aflate sub coordonarea instituției noastre. De asemenea, le mulțumesc în mod deosebit tuturor celor din structurile Ministerului Afacerilor Interne, precum și celor din Ministerul Apărării Naționale, pentru buna organizare și desfășurare a evenimentului ocazionat de Centenarul Marii Uniri, dar și pentru faptul că sunt un model pe care toate instituțiile ar trebui să-l adopte, un model de patriotism, de dragoste de țară și profesionalism. Vreau să aduc mulțumiri și presei care a relatat în decursul întregului an 2018, cu profesionalism și echilibru, tot ceea ce s-a făcut la nivelul Instituției Prefectului județul Brașov. Sper ca și 2019 să fie un an plin de realizări!”, a încheiat prefectul. 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
Pro Romania

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


FEG Education

Curs BNR

Vi, 18 Sep 2020
Euro   Euro   EUR   4.8582   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0972   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3220   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5132   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2476   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1126   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4839   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.9000   Creștere
Anunturi MyTEX
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi că există interes politic pentru realizarea auostrăzii Braşov-Comarnic?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter