myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Consiliul Local Predeal, la un pas de dizolvare

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Prefectura Brașov analizează structura deliberativului de la Predeal care, din luna iunie, deși legal convocat, nu a reușit întrunirea cvorumului în vederea adoptării de acte administrative. Dat fiind faptul că șapte consilieri locali și-au prezentat demisiile, ar fi întrunite condițiile juridice pentru sesizarea instanței cu privire la dizolvarea Consiliului Local (CL) Predeal.

Imobiliare.ro

„Blocajul a ajuns la un nivel la care eu consider că se impun a fi luate hotărâri foarte importante în acest moment. Dintr-un total de 15 consilieri locali în funcţie, șapte sunt demisionari, iar un mandat s-a vacantat. În aceste condiții, dacă este convocat CL Predeal, sunt doar șapte membri, ceea ce înseamnă lipsă de cvorum cu o persoană. Astfel, analizăm situaţia de a intra în procedură de dizolvare a CL Predeal şi în felul acesta să deblocăm situaţia administrativă la nivelul orașului", a precizat prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, în conferința de presă susținută vineri.

Prefectul a adăugat că toate actele administrative ce ţin de forul local din Predeal vor fi semnate de secretarul acestuia. Cu alte cuvinte, situația de la Augustin se va replica la Predeal.

Situația de fapt, așa cum a fost prezentată de juristul Prefecturii Brașov:

La nivelul U.A.T. Predeal, jud. Brașov, atribuțiile funcției de primar sunt exercitate de către vicepimarul Fleșieru Sebastian Constantin. Prin încheierea din data de 31.07.2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, dosar nr. 1278/62/2019, a fost admisă cererea reclamantului Fleșieru Sebastian Constantin, în contradictoriu cu pârâtul CL Predeal. Încheierea este executorie, astfel că sunt suspendate efectele HCL Predeal nr. 17/15.03.2019, respectiv nr. 18/15.03.2019.

Întrucât HCL nr. 18/15.03.2019 și-a încetat aplicabilitatea deoarece Adam Lucian a demisionat din funcția de viceprimar al Orașului Predeal, rămâne în discuție doar HCL nr. 17/2019.

În consecință, suspendându-se efectele HCL nr. 17/2019, pe toată perioada suspendării, Fleșieru Sebastian Constantin își păstrează calitatea de consilier local. Acest aspect este consfințit și de prevederile Hotărârii Curții de Apel nr. 636/26.07.2019, prin care a fost respins recursul formulat de către Instituția Prefectului Județului Brașov, împotriva Sentinței civile nr. 362/CA/10.04.2019, prin care au fost suspendate efectele Ordinului Prefectului (OP) nr. 255/5.03.2019, având ca obiect încetarea înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local, al domnului Fleșieru Sebastian Constantin, consilier local care fusese ales viceprimar și exercita de drept atribuțiile primarului orașului Predeal.

Astfel, având în vedere soluțiile instanțelor mai sus prezentate, prin care au fost suspendate atât efectele OP nr. 255/2019, cât și efectele HCL Predeal nr. 17/2019, Fleșieru Sebastian Constantin revine la situația juridică anterioară pronunțării actelor administrative, care au fost suspendate de către instanțele judecătorești, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului cu nr. 1198/62/2019, având ca obiect anularea OP nr.255/2019, cu termen de judecată în 10.12.2019.

Întrucât în perioada 16 iulie, 24 iulie, respectiv 1 august 2019, Consiliul Local Predeal, deși legal convocat, nu s-a prezentat la lucrările ședinței, având în vedere și un număr de șapte demisii din funcția de consilier local, înregistrate la U.A.T. Predeal în data de 31.07.2019, s-a solicitat secretarului U.A.T. Predeal să analizeze în conformitate cu prevedrile art. 55 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, dacă sunt întrunite condițiile de dizolvare de drept a Consiliului Local Predeal și sesizarea instanței competente, în conformitate cu prevederile art. 55 alin 2 din Legea nr. 215/2001.

Consiliul local nu poate funcționa în condițiile legii, neputând fi întrunit cvorumul, situație ce impune aplicarea imediată a prevederilor  art. 204 alin 7 din Codul administrativ, având în vedere faptul că nu s-a dispus de către CL Predeal încetarea mandatelor consilierilor locali demisionari,  conform art. 204 alin 2, lit. a, respectiv alin 6.

citiți și

BRAȘOV-PREDEAL. Doar consilierii locali pot debloca situația tensionată din administrația locală, prin numirea unui viceprimar

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


husqvarna
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Mie, 23 Oct 2019
Euro   Euro   EUR   4.7600   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2821   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.5029   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3275   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2458   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2698   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4337   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   144.6300   Creștere
Anunturi MyTEX

Credeţi că autorităţile braşovene vor muta Spitalul TBC în centrul oraşului?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter