myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAŞOV. Cum v-aţi dori să arate Piaţa Sfatului şi zona adiacentă?

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Piața Sfatului - unul dintre locurile emblematice ale municipiului Braşov - şi zona adiacentă vor fi reamenajate, la 30 de ani de la ultima intervenţie majoră, conform reprezentanţilor Primăriei. În acest sens, va fi lansat, în premieră pentru oraşul de sub Tâmpa, un concurs internaţional de proiecte.

Acesta va fi lansat de Primăria Brașov – împreună cu Ordinul Arhitecților din România (cu care a încheiat contract de consultanţă şi asistenţă tehnică) și cu specialiștii în regenerare urbană ai Băncii Mondiale.

Primul pas în stabilirea temei de concurs este lansarea unei dezbateri publice în care toți cei interesați de modul în care va trebui să arate Piața Sfatului își pot spune părerea. Specialiștii în urbanism și arhitectură, cetățenii, riveranii, agenții economici și turiștii își pot exprima opiniile completând următorul CHESTIONAR. În procedura de consultare publică vor fi incluse și întâlniri cu profesioniștii în domeniu, dar și cu societatea civilă, organizații profesionale şi simpli cetățeni, conform reprezentanţilor Primăriei Braşov.

Ordinul Arhitecților din România va asigura respectarea normativelor internaționale în domeniul urbanismului, inclusiv în ce privește regulile UNESCO privind patrimoniul istoric și anvergura internațională a participării la concursul de idei, potrivit datelor făcute publice astăzi.

Întrebările cuprinse în chestionar sunt legate de aspectul actual al zonei şi de cum şi-ar dori oamenii să fie transformat perimetrul. Sunt cuprinse aspecte legate de spaţiul pentru pietoni, suprafeţele carosabile, captarea apei pluviale, sistemul de iluminat, mobilierul urban, suprafeţele verzi, zonele cu luciu de apă sau fântâni arteziene, jeturi de apă etc., existenţa unor construcţii temporare (chioşcuri, tarabe, scena evenimente), echiparea pieţei cu grupuri sanitare (acum existente în subteran).

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Lun, 06 Apr 2020
Euro   Euro   EUR   4.8280   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.4671   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4926   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5696   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2410   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1671   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4685   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.3500   Creștere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că se justifică o eventuală decizie de a plasa oraşul Braşov în carantină?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter