myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Raluca Turcan și REALIZĂRILE Guvernului Orban în starea de urgență cauzată de pandemia de coronavirus...

  • Apreciez !Nu-mi place !-5
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 
Pe contul său de Facebook, vicepremierul liberal Raluca Turcan a scris: „Prelungirea stării de urgență este o garanție pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru combaterea pandemiei. Sper că toate partidele politice parlamentare vor da dovadă de solidaritate, maturitate și responsabilitate și vor vota în favoarea decretului. Nimănui nu-i face plăcere să mențină și să impună restricții, dar adevărul este că doar respectarea lor temeinică, de către fiecare în parte, va conduce la depășirea perioadei nefaste în care ne aflăm”.

Apoi, Raluca Turcan a menționat că Guvernul Orban a implementat deja măsuri pentru combaterea coronavirusului în toate domeniile esențiale, detaliind:

Sănătate:

Am crescut capacitatea de testare la 4.000 de teste/zi, ajungem curând la 5.000. Am început de la o capacitate de testare de 600 de teste/zi.

Numărul de centre de testare a crescut de la 3 la 44.

Au fost achiziționate și aduse în țară mai multe transporturi de echipamente medicale și produse dezinfectante, destinate cu prioritate spitalelor din prima linie, iar stocul este completat în permanență.

Producem în țară izolete, măști, a fost lansat un scanner termic de concepție 100% românească și avem discuții cu mai mulți producători locali pentru fabricarea de ventilatoare mecanice și paturi ATI.

Toate persoanele aflate pe teritoriul României, pe perioada stării de urgență, beneficiază de servicii medicale și tratament în caz de infectare cu COVID-19.

Medicii de familie și medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultații la distanță. Au fost simplificate regulile pentru ca bolnavii cronici să primească medicamentele în continuare, prin prelungirea valabilității rețetelor, exceptarea de la prezentarea cardului de asigurat în farmacie sau permiterea de consultații la distanță.

Am alocat 3,9 miliarde de lei, din fonduri europene, pentru un pachet de măsuri destinat urgențelor din sănătate și asistență socială. Banii au fost direcționați pentru achizițiile urgente din spitale, stimulentul acordat cadrelor medicale și asistența socială a persoanelor vârstnice (plata asistenților sociali și pachetele cu produse de igienă personală).

Economie:

ANAF rambursează TVA în valoare de 9 miliarde de lei, pentru ca acești bani să ajungă cât mai repede în economie. În martie, am rambursat TVA în valoare de 4 miliarde de lei.

Am introdus un mecanism de decontare a TVA cu control ulterior, prevedere ce va exista doar pe perioada stării de urgență. Asta înseamnă că orice companie românească își va primi banii de la stat foarte rapid, urmând ca instituțiile statului să verifice legalitatea cererii în timp.

Nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 şi neachitate până la încetarea acestor măsuri.

Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare.

ANAF a amânat termenul pentru depunerea declarațiilor de restructurare a creanțelor bugetare până la 30 octombrie 2020.

Plafonul de garantare a creditelor pentru IMM prin intermediul Fondului de garantare a fost majorat cu 5 miliarde de lei. Guvernul garantează credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru, cu dobândă subvenționată integral și comision de administrare zero.

Persoanele fizice și juridice afectate de criza economică generată de COVID-19 pot amâna plata ratelor bancare cu 9 luni.

Firmele românești, inclusiv IMM-urile care plătesc anticipat impozitul pe profit beneficiază de o bonificație de 5% sau 10%.

Guvernul plătește concedii medicale scadente (prin CNAS) în valoare de 2,7 miliarde de lei.

Am amânat termenul de plată pentru impozitele pe clădiri, pe teren, pe mijloace de transport, de la 31 martie la 30 iunie 2020.

Muncă:

Șomajul tehnic (cu indemnizație de minimum 75% din salariul de bază, nu mai mult de 75% din salariul mediu brut) se aplică pentru orice formă de angajare, într-o procedură simplificată. Guvernul a inclus în categoriile de beneficiari ai șomajului tehnic, pe lângă angajații companiilor și firmelor, și pe cei care au venituri din PFA sau drepturi de autor, angajații cluburilor sportive, angajații ONG-urilor. Plata șomajului tehnic se va face mai repede - declarația pe propria răspundere a angajatorului, o cerere și lista angajaților intrați în șomaj tehnic, iar în termen de 15 zile de la depunerea documentelor, Ministerul Muncii, prin ANOFM, face plata către angajatori. 300 de milioane de euro din programul operațional «Capital Uman» sunt direcționați pentru susținerea cheltuielilor cu șomajul tehnic.

Zile libere pentru părinți (cu indemnizație de 75% din salariul în plată și nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pentru o zi lucrătoare) acordate unuia dintre părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani, care nu beneficiază de condițiile muncii la domiciliu sau telemuncii, și care au epuizat celelalte opțiuni de lucru prevăzute în Codul Muncii, pe toată perioada suspendării cursurilor în școli și grădinițe.

Educație:

Am creat «Școala de acasă» - set de măsuri, instrumente online și instrucțiuni dezvoltat rapid de Ministerul Educației, racordat permanent la celelalte decizii ale ministerelor implicate în criza COVID: facilități pentru părinții care sunt obligați să stea acasă, ajutor financiar pentru procurarea de instrumente pentru învățământ la distanță (calculatoare, tablete), dezvoltarea de programe online și sisteme de învățare la distanță prin parteneriate public-private.

Parteneriat cu Televiziunea Română pentru a facilita accesul la educație și pentru acei copii care nu pot avea acces la platformele online.

Prima linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi - «AMBASADOR pentru COMUNITATE».

Am alocat suma de 25 milioane lei pentru finanțarea unor proiecte de cercetare privind limitarea extinderii și combaterea epidemiei de SARS-COV-2”.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

UiMit
+3 #1 UiMit 15-04-2020 10:03
Vorbe peste vorbe! Goale....
1. Cate firme au fost ajutate cu bani pentru a supravietuii?
2. Cat s-a cheltuit prin atribuire directa pentru materiale si echipamente sanitare si unde au fost alocate acestea?
3. Scoala de acasa este o gogorita. Intrebati profesorii! Care este procentul de elevi care au acces la ea, asa cum este..?
4. Cati cetateni au primit ajutore de prima necesitate de la stat (nu din sponsorizari sau de la ONG si biserici)?
5. Care este valoarea imprumuturilor contractate de guvern, cu ce dobanzi si termene de rambursare si pe ce s-au cheltuit banii?
6. De ce rapotarile privitoare la infectii si decese sunt contradictorii?
7. De ce va bateti joc de persoanele in varsta si de bolnavii cronici?

Si mai pot continua....
Citat | Raportează către un administrator
Barbu Gh.
0 #2 Barbu Gh. 15-04-2020 12:04
Ciocănitoarea lui „dragă Stolo”...
De ce nu zice gurista că bugetarii sunt „mai egali” decît cei ce muncesc și plătesc taxe și impozite la buget?
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Comprest - Colecteaza Separat!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 23 Oct 2020
Euro   Euro   EUR   4.8744   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1145   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3849   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5485   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2417   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1373   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4922   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.9400   Creștere
Coronavirus Preturi Nesimtite
Anunturi MyTEX

Credeţi că se va ajunge în situaţia ca numărul de locuri la Terapie Intensivă să nu fie suficient?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter