myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Două dosare penale și amenzi de peste 6.000 de lei, până la închiderea urnelor

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județeande Poliție Brașov, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, au asigurat ordinea publică, pentru desfășurarea în condiții optime a procesului electoral.

Pe drumurile publice din județ au fost organizate filtre ale polițiștilor rutieri și de la ordine publică în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. Până la ora 21.00 au fost înregistrate 30 sesizări, echipele speciale de control constatând 5 fapte de natură contravențională, pentru care au aplicat amenzi în valoare totală  de 6.100 lei, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii brașoveni au întocmit 2 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals, respectiv coruperea alegătorilor.

Forțele MAI desfășoară în continuare misiuni și vor fi prezente în teren până la finalizarea activităților privind paza transportului și predarea buletinelor de vot, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și rutieră pe raza întregului județ Brașov.

CITIȚI ȘI:

Primarul BRAȘOVULUI este... / Rezultatele exit poll-ului, în așteptare!

BRAȘOV - ALEGERI LOCALE. LIVETEXT! S-a trecut de pragul de 40%...

BRAȘOV. Bărbat încătușat după un incident lângă secția de votare / S-a tras foc de avertisment!

 BRAȘOV. Vot în aer liber. Ilegal, evident

BRAȘOV. Berea de 3.000 de lei

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 30 Oct 2020
Euro   Euro   EUR   4.8743   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1768   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4111   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5595   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2444   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1343   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4922   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   132.6900   Creștere
Coronavirus Preturi Nesimtite
Anunturi MyTEX

Credeţi că după alegerile parlamentare vor urma restricţii mai dure?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter