myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cu video Update. BRAȘOV. Allen Coliban și George Scripcaru au depus jurământul... „Jur să respect Constituția și...” - VIDEO / Două mandate de consilier invalidate

  • Apreciez !Nu-mi place !-2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Update 3: 

„Mă simt mândru și onorat să fiu în fața dumneavoastră în calitate de primar al Brașovului. Pe 27 septembrie, cetățenii Brașovului au dat un vot de încredere și de speranță într-un viitor mai bun al orașului, iar rezultatul acestui vot este și o echipă nouă de consilieri locali, o echipă tânără, dinamică, care - cu toate că în majoritatea sa se află la primul mandat - acoperă o arie foarte largă de competențe și pentru toate aceste lucruri sunt optimist că împreună vom duce la îndeplinire misiune încredințată de către electorat. Mă bucur, totodată, că îi avem alături pe reprezentantul Guvernului, domnul prefect Mihai-Cătălin Văsii și pe domnul președinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, asta pentru că împreună avem o misiune frumoasă, dar dificilă. Putem, împreună, schimba viteza și apăsa pedala de accelerație a dezvoltării Brașovului, iar pentru asta avem nevoie de o colaborare eficientă, de maturitate politică și de o reprezentare corectă a interesului cetățenilor, atât la nivel local, cât și în relația cu autoritățile centrale. Cred că Brașovul a suferit prea mult timp de pe urma unor orgolii și a unor lupte inter- sau intrapartidice și cred că este momentul să dovedim că suntem capabili atât de o corectă reprezentare, cât și de o bună colaborare în ceea ce înseamnă dezvoltarea proiectelor de care Brașovul are atâta nevoie și pe care le așteaptă de zeci de ani. În fruntea listei sunt aeroportul, noul spital sau autostrăzile, toate proiectele de infrastructură mare. Sunt optimist că împreună vom avea o colaborare foarte bună în această direcție. Am vorbit în campania electorală despre problemele Brașovului, dar și despre soluțiile de care orașul nostru are nevoie, am vorbit despre aer și despre nevoia de parc, despre mobilitate metropolitană eficientă, care să aibă în centrul filosofiei sale omul. Am vorbit despre dezvoltarea economică și despre performanță în educație. Am vorbit despre ambiție în cultură și despre glorie în sport. Sunt optimist că împreună cu noua echipă de consilieri locali, aleasă de către brașoveni și cu aparatul administrativ al Primăriei vom avea multe rezultate în următorii patru ani, în toate aceste direcții (...) Depinde de noi felul în care va arăta Brașovul (...). Veți avea în mine un partener onest atât dumneavoastră, cât și cetățenii (...)”, a declarat primarul Allen Coliban, după depunerea jurământului. 

„Este un moment important pentru mine astăzi, la final de mandat, după atâtea etape pe care le-am parcurs în administrația publică locală a municipiului Brașov, alături de mulți consilieri, de-a lungul mandatelor pe care le-am derulat. Îmi închei acest mandat cu sufletul împăcat referitor la faptul că astăzi Brașovul are toate proiectele pe toate axele de finanțare semnate, sunt multe domenii de activitate care au finanțarea asigurată din programele sectoriale (...), mai sunt proiecte în pregătire (...). Cred că acestea trebuiesc continuate (...). În viață se întâmplă ca, după ce parcurgi anumite etape, să se finalizeze, să înceapă o altă etapă în viața de zi cu zi. Un om până la urmă este ales de către cetățeni, atât cât își doresc cetățenii și atunci când se întâmplă ca după alegeri să se schimbe, ca urmare a rezultatului alegerilor, echipele atât la nivel de Consiliu Local, cât și de primar, este bine să ținem cont de acest lucru și când oamenii votează, politicienii trebuie să accepte acest rezultat și să facă ce trebuie din acest punct de vedere. Voi fi în Consiliu Local parte la toate aceste proiecte care vor fi derulate în continuare sau la noile proiecte care se vor iniția în cadrul Consiliului Local și la nivelul Primăriei municipiului Brașov (...). Aveți în mine un suport, un sprijin, ca urmare a experienței acumulate (...)”, a declarat și fostul primar, George Scripcaru.

Declarațiile, în format video, pot fi găsite în filmulețul alăturat.

Update 2:

„Subsemnatul Scripcaru George jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bunăcredință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Brașov, județul Brașov. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a jurat fostul primar, asemenea colegilor săi din Consiliul Local. 

Și noul primar al Brașovului, Allen Coliban, a depus jurământul. Declarația lui, cea a fostului primar George Scripcaru, a președintelui CJ Brașov - Adrian Veștea și a prefectului Mihai-Cătălin Văsii pot fi urmărite AICI sau în filmulețul alăturat.

Ceremonia s-a încheiat în jurul orelor 10.45. Conform procedurii, ședința a fost prezidată de decanul de vârstă al Consiliului Local Brașov, George Scripcaru.

Flavia - Ramona Boghiu - Samoilă, care nu a putut fi prezentă la ceremonie din cauza faptului că a fost diagnosticată cu COVID-19, va depune jurământul în prima ședință a Consiliului Local.

Update 1:

Ceremonia de învestire a început cu intonarea imnului național al României. Ședința de constituire a continuat făcându-se prezența. Au fost validate 25 de mandate, iar prezenți sunt 24 de consilieri locali. Astfel, au fost invalidate mandatele lui Oprică Florentin - Adrian (PNL) și Stănescu Alexandru (PNL). Fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, a luat cuvântul. Evenimentul poate fi urmărit AICI

-----------------------------------------------------------------------------------------

Ceremonia de învestire a primarului ales Allen Coliban şi de constituire a Consiliului Local va avea loc astăzi, începând cu orele 10.00, la Aula Universității din municipiul Brașov.

Printre consilierii locali care vor depune jurământul se numără și George Scripcaru (care a fost suspendat din funcția de primar al Brașovului, săptămâna trecută, când a fost plasat sub control judiciar într-un dosar de șantaj, vizând fapte din perioada campaniei electorale - vezi: BRAȘOV. George Scripcaru și directorul RATBV, control judiciar pe CAUȚIUNE! Ce sume au plătit și ce INTERDICȚII au). 

Evenimentul, despre care Allen Coliban a declarat că nu va fi de anvergură, dată fiind pandemia, va putea fi urmărit pe canalul de youtube al Primăriei Brașov

„În afară de intonarea imnului și depunerea jurământului, nu va fi cu adevărat o ședință foarte elaborată din punct de vedere al ceremonialului”, a explicat el, aseară.

La ceremonie este așteptat să participe și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. 

Biroul Electoral Județean Brașov a informat, în 28 septembrie - la o zi după alegerile locale, că fotoliile de consilier local vor fi ocupate, la Brașov, de:

1 CORBU IOAN – ALIANȚA USR PLUS
2 BOGHIU-SAMOILĂ FLAVIA-RAMONA – ALIANȚA USR PLUS
3 CENŢIU RADU-ALEXANDRU – ALIANȚA USR PLUS
4 ROŞU ALEXANDRU – ALIANȚA USR PLUS
5 MORARU BEATRICE-MIHAELA – ALIANȚA USR PLUS
6 ILIE VICTOR – ALIANȚA USR PLUS
7 GEREA MIRUNA-MAGDALENA – ALIANȚA USR PLUS
8 BORODA GEORGE – ALIANȚA USR PLUS
9 BART BOGDAN-DRAGOŞ – ALIANȚA USR PLUS
10 ONIGA MIHAI-ANDREI – ALIANȚA USR PLUS
11 IFTIME MIHAI-CIPRIAN – ALIANȚA USR PLUS
12 CRICAN CEZAR-ALEXANDRU – ALIANȚA USR PLUS
13 SCRIPCARU GEORGE – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
14 OPRICĂ FLORENTIN-ADRIAN – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL 
15 VECERDI CRISTINA-AGNES – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
16 RUSU SEBASTIAN-MIHAI – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
17 BRAUN WERNER – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
18 VĂTAVU VALERIU – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
19 CODREANU ADRIAN – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
20 BĂDULESCU SEBASTIAN-GABRIEL – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
21 STĂNESCU ALEXANDRU – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL  
22 PAUL RADU-VALENTIN – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
23 PUŞCAŞU ALEXANDRU-CLAUDIU – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
24 PATRAŞCU LUCIAN – PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
25 CRIVINEANU ALEXANDRA-IOANA – PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
26 POTEA MARIUS VALENTIN – PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
27 STANCU RALUCA-MARIA – PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Însă au fost validate doar 25 de mandate, din cele 27. Astfel, au fost invalidate mandatele lui Oprică Florentin - Adrian (PNL) și Stănescu Alexandru (PNL).

 

Vezi și: 

BRAȘOV. Primarul Allen Coliban, despre noile măsuri antiCOVID-19 și despre depunerea jurământului (VIDEO)

PETIȚIE: Fără penali în Consiliul Local la Brașov / La cine se referă?!... / UPDATE. Câte semnături s-au strâns?! MESAJ...

BRAȘOV. Primari învestiți și consilii locale constituite. Când îi vine rândul lui Allen Coliban

Update BRAȘOV. Cine sunt viitorii consilieri locali. Nume vechi și nume noi

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Barbu Gh.
+2 #1 Barbu Gh. 28-10-2020 10:51
La moldogotul penal și redus mintal nu-i sperjur?

HEEEIIII, „JUSTIȚIA” RRUMÂNISTANEZĂ, PRĂPĂDITUL PENAL DE SCRIPCARU DE CE-I LIBER!?
Citat | Raportează către un administrator
KAKA MAKA WAX
+1 #2 KAKA MAKA WAX 28-10-2020 13:38
Deci scripcă a căzut iar în picioare . Halal ,huăă consiliu local . Vei avea mult de furcă și lupte grele , Colibane , cu un așa hal de consiliu local , mai ales cu pușcăriabilul scripcă .
Citat | Raportează către un administrator
gigea
+2 #3 gigea 28-10-2020 14:33
https://adevarul.ro/news/politica/dupa-ilie-bolojan-inca-presedinte-pnl-consiliu-judetean-anunta-concedieri-masive-1_5f994d875163ec42714ac901/index.html


Hai cu reforma in administratie, hai mai aerisiti, sa mai prindem si noi, cetatenii, macar un loc de parcare (ca sunt pline de voi, baietii veseli) ! Hai ca a devenit iasovul refugiul tuturor incompetentilor din nord si sud din administratie!

Haideti, aveti curaj sa optimizati ? Trebuia ca voi, din iasov, sa incepeti procesul asta, nu bihorul sau carasul ! Voi, orasul de vis, trebuia sa fiti primii la asa ceva !
Citat | Raportează către un administrator
Bartolomeu
+1 #4 Bartolomeu 28-10-2020 15:57
Aceeași Marie, cu altă pălărie! (Manus manum lavat -> O mână spală pe alta). Bartolomeu
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
USR

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 27 Noi 2020
Euro   Euro   EUR   4.8735   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0875   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4471   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5081   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2376   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1463   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4918   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.6200   Scădere
Anunturi MyTEX
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că din punct de vedere economic ne vom reveni în 2021?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter