myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Update. BRAȘOV. Avocata Georgiana Trandafir, despre P&P: „Am formulat și o plângere penală pentru fals, împotriva societății” / Ce a spus ea despre tarifele percepute

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Avocata Georgiana Trandafir a răspuns, astăzi, întrebărilor consilierilor locali brașoveni privind situația proceselor Municipalității cu firma P&P, care se ocupă de gestionarea locurilor de parcare publice cu plată de pe raza municipiului Brașov.

Discuția a fost una aprinsă, consilierul local Marius Potea punând mai multe întrebări, inclusiv legate de tariful perceput de avocată.

„În acest moment, avem pe rol două dosare având ca obiect strămutarea altor două dosare, care sunt pe rol, avem două dosare aflate în stadiul judecării în fond, care nu au încă termen fixat și mai avem un dosar care este în recurs cu termen în 4 august, la Curtea de Apel Brașov, la care noi am solicitat strămutarea, am depus cererea la Înalta Curte, așteptăm. De asemenea, am solicitat suspendarea judecății până la soluționarea cererii de strămutare. Aceasta este situația, a mai fost un dosar care s-a soluționat definitiv, cu respingerea recursului - acea suspendare a modificării regulamentului de organizare a serviciului de parcări. Dosarul are și termen pe fond, în soluționarea cererii în anulare, cred că pe 17 septembrie sau pe 24, avem mai multe termene în perioada respectivă”, a explicat Georgiana Trandafir, la începutul discuției.

Marius Potea i-a cerut, apoi, să spună în procent care sunt șansele Municipalității să câștige în fața firmei P&P, iar răspunsul avocatei a fost următorul: „Nu este deontologic să dai șanse, deontologic este să spui dacă clientul are argumente (...). În cazul nostru, avem argumente (...). Eu șanse nu am apreciat niciodată”.

Ea a vorbit și despre o parte din neregulile care ar fi fost descoperite în timpul studierii dosarului.

„Am constatat că P&P ne-a pus la dispoziție documente false, în sensul că a pus la dispoziție o serie de decizii individuale de modificare a funcției pe care erau încadrați anumiți salariați, ca să facă dovada atunci, repede, că are personal suficient pentru a-și executa obligațiile din acest contract, un registru al salariaților care reflecta aceste modificări din deciziile individuale. La momentul respectiv, Codul Muncii spunea că modificarea contractului individual de muncă, cu atât mai mult în ceea ce privește funcția, felul muncii, are loc în momentul în care se semnează un act adițional. Am semnalat acest aspect în analiză, argumentul fiind preluat de dumneavoastră în momentul în care ați dispus rezilierea. Înainte de a ne adresa instanței, am făcut o cerere și la Inspectoratul Teritorial de Muncă, să verificăm încrucișat dacă modificările din acele decizii individuale s-au reflectat în registrul salariaților (...). Nu m-a surprins să constat că acele modificări ale contractelor individuale de muncă cu care P&P a încercat să facă dovada executării obligațiilor nu au fost înregistrate în REVISAL, lipsa unui act adițional, ceea ce înseamnă că acele modificări nu au dată certă. Am un mare dubiu că deciziile de schimbare a felului muncii au fost, într-adevăr, semnate în data de 4 septembrie. Părerea mea este că au fost semnate înainte să ne fie transmise nouă, în luna aprilie a anului 2021. Registrul de la ITM, cel oficial, arată că P&P nu a operat modificări cu privire la încadrarea în funcție a respectivilor angajați. Astfel că am formulat și o plângere penală pentru fals împotriva societății care a furnizat și în instanță un registru al salariaților care arată o altă situație de fapt decât cea oficială”.

De asemenea, potrivit avocatei, foștii consilieri locali (n.r. de când era primar George Scripcaru) au votat un alt caiet de sarcini decât cel publicat în SICAP. S-a modificat criteriul de atribuire, respectiv factorii de evaluare, fiind introdus un nou factor de evaluare, „termenul de implementare a investiției, pentru ca în ziua semnării contractului să i se dea câștigătorului P&P încă 70 de zile să implementeze investiția, deși a fost factor de evaluare”.

A fost o discuție lungă și privind tariful perceput de casa de avocatură. În contract sunt prevăzute 250 de ore de servicii, pentru valoarea totală de 117.500 de lei. Contractul a fost încheiat pe o durată de un an, începând cu data semnării.

Până în prezent, s-au achitat, în două tranșe, sumele de 47.959,98 lei cu TVA, în 14 mai și 51.175,95 lei cu TVA inclus în 7 iunie, pentru servicii prestate. Întrebată de consilieri, ea a precizat că la calculul orelor de servicii prestate este luat în considerare și timpul pierdut pe drum (n.r. de la București la Brașov sau la Covasna - unde se judecă procesele). Ea s-a arătat de acord să renegocieze tariful, respectiv să-l scadă, dar să i se adauge onorariu de succes. Avocata a spus că a luat și onorarii de 50.000 de euro, pe un dosar, în spețe similare.

Întreaga discuție poate fi urmărită AICI (de la ora 2, minut 7).

VEZI ȘI:

BRAȘOV. P&P: De la 1 iulie se reia taxarea locurilor de parcare!!! Plata, obligatorie 24 de ore din 24

Update. BRAȘOV. „Din punctul de vedere al Primăriei Brașov, P&P nu poate încasa bani pe parcare, atât timp cât...”

BRAȘOV. Ce a decis astăzi Tribunalul Covasna în lupta dintre P&P și Municipalitate / Ce impact are asupra cetățenilor?! Update: Ce spun reprezentanții Primăriei

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Barbu Gh.
-2 #1 Barbu Gh. 30-07-2021 07:26
Scumpă și tupeistă, madama! Dacă și-a găsit fraierul, ,,aitistul"!

Oricum, trebuie reliefată unitatea de monolit a consilierilor, din Toate Partidele, la matrapazlâcuril e moldogotului semianalfabet și penal!
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FEG Education

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Vi, 24 Sep 2021
Euro   Euro   EUR   4.9491   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2167   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7803   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5700   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2386   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3246   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5304   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   138.8700   Scădere
Anunturi MyTEX

Sunteţi de acord ca cei vaccinaţi să poată ieşi din casă în localitățile carnatinate?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter