myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Peste 1.400 de participanți, în week-end, la un concurs de alergare montană / Primarul Allen Coliban și viceprimarul Flavia Boghiu, printre ei

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Cea de a noua ediție a concursului de alergare montană Brașov Marathon se va desfășura în acest week-end. Pentru prima dată, cursele vor avea loc pe parcursul a două zile, 16 și 17 iulie, după cum au anunțat organizatorii competiției.

Până în prezent, la cele trei competiții din cadrul maratonului - cros, semimaraton și maraton - s-au înscris aproape 1.400 de participanți.
Competiția este organizată de Clubul pentru Protecția Naturii și Turism (CPNT), cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Startul, în ambele zile, va fi dat în Piața Sfatului. Astfel, în 16 iulie, sportivii vor pleca în cursa de cros, la ora 17.00, iar sâmbătă, 17 iulie, se va da startul cursei de maraton (la ora 8.00) și a celei de semimaraton (ora 10.00).

Program:
Cros – Distanța parcursă: 9 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 369 de metri. Numărul maxim de participanți acceptat este de 580 de alergători. Circulația între Poarta Ecaterinei și Aleea Tiberiu Brediceanu va fi blocată în intervalul orar 17.00 – 17.15.

Semimaraton – Distanța parcursă: 21 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, atins de două ori, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 1.016 metri. Numărul maxim de participanți acceptat este de 580 de alergători. Circulația între Poarta Ecaterinei și Aleea Tiberiu Brediceanu va fi blocată în intervalul orar 10.00 – 10.15.

Maraton – Distanța parcursă: 38 km, cu punct maxim Vf. Postăvaru, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 2.056 de metri. Numărul maxim de participanți acceptat este de 550 de alergători. Circulația între Poarta Ecaterinei și Aleea Tiberiu Brediceanu va fi blocată în intervalul orar 8.00 – 8.15.

„Crosul este recomandat începătorilor. Este un traseu relativ accesibil, urcă din Piața Sfatului pe drumul serpentinelor până pe vârful Tâmpa, apoi coboară pe forestier în Răcădău și ocolește masivul înapoi către Piața Sfatului. Semimaratonul este o cursă intermediară, pentru cei ce aleargă de cel puțin un an, se antrenează ceva mai mult față de începători, are și o distanță mai mare, de 21 de kilometri, și parcurge de două ori urcarea spre vârful Tâmpa pe diferite trasee și înapoi, finish-ul fiind tot în Piața Sfatului. Iar maratonul este proba cea mai lungă a noastră, are 38 de kilometri distanță, o diferență de nivel apreciabilă, de peste 2.000 de metri pozitiv. Această probă urcă inițial pe vârful Tâmpa, apoi până pe Vârful Postăvaru, la altitudinea de 1799 de metri, deci trebuie o pregătire în prealabil. Este o cursă mult mai solicitantă și nu este recomandată începătorilor”, a precizat Adrian Brănescu, președintele CPNT.

Măsuri antiCOVID-19

Organizatorii au precizat că au luat măsuri pentru ca această competiție să se desfășoare în condiții de siguranță, inclusiv în ceea ce privește riscul de răspândire a virusului COVID -19.

„A trebuit să renunțăm la două curse, a trebuit să împărțim cursele, de asta am ajuns să organizăm în două zile și nu în aceeași zi, ca să păstrăm distanța necesară între participanți la startul competiției din Piața Sfatului. Vom avea două zone îngrădite special amenajate pentru acces și fără spectatori la start, din păcate. Vă invităm cu mare drag, mai ales brașovenii, să vină pe traseele turistice din jurul Tâmpei sau chiar în străzile adiacente din centru, unde pot susține participanții”, a declarat coordonatorul competiției, Mihaela Scântei.

Primarul Allen Coliban și viceprimarul Flavia Boghiu vor participa la cursa de semimaraton, de 21 de kilometri.

„Voi lua startul cu bucuria că Brașovul găzduiește a noua ediție a celui mai important concurs de alergare montană din zonă, cu gândul că Brașovul este destinația ideală nu doar pentru profesioniștii din acest sport, nu doar pentru desfășurarea acestor competiții, ci și pentru cei care se mută în Brașov tocmai pentru a avea oportunitatea de a se antrena în jurul Brașovului pentru o astfel de cursă, și cu toată buna dispoziție pe care poate să ți-o dea alergarea în natură, într-un weekend”, a declarat primarul.

Asociația Clubul pentru Protecția Naturii și Turism este o organizație neguvernamentală care acționează în sprijinul protejării mediului și încurajează turismul ecologic. Prima ediție a crosului „Brașov Marathon” a avut loc în anul 2012 și au participat aproximativ 150 de oameni, de toate vârstele.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Vi, 17 Sep 2021
Euro   Euro   EUR   4.9473   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1999   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7880   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5309   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2382   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3177   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5295   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.8500   Scădere
Anunturi MyTEX

Sunteţi de acord ca la anumite evenimente să se intre doar cu certificat verde?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter