Poze
Video
|
|
În 2013, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) găzduit de Braşov, Emil Imre a impresionat pe toată lumea, reuşind să cucerească două medalii în competiţiile de short track, „aur” la 1.000 m şi „argint” la 500 m.
„E clar că faptul că acele Jocuri Olimpice de Tineret (e vorba de FOTE, n.r.) s-au desfășurat la noi acasă a constituit un avantaj. Noi ne-am antrenat pe acea gheață, în acea sală. Am intrat cu 10 zile înainte de concurs și am jucat pe teren propriu, cum se spune”, a menţionat Emil Imre pentru eurosport.ro.
Din păcate, ca mai în toate disciplinele, România nu ştie şi (sau) nu vrea să investească în sportivii ei, iar cariera lui Emil Imre s-a încheiat rapid.
„Nu puteam să trăiesc din short track. La clubul meu primeam salariu minim pe economie, era vreo 1.500 de lei, atunci. Ce să fac? M-am dus și m-am înscris la facultate, la Bacău. Ca să fac rost de bani, livram pizza la Brașov. Sportul l-am abandonat”, a declarat Emil pentru sursa citată.
Pasul următor a fost unul inevitabil, iar Emil Imre a ales să plece în Ungaria. Nici acolo începutul nu a fost uşor, el muncind la început pe şantier.
„M-am angajat ca zugrav. Se plătea bine. Era bine că nu trebuia să stau în permanență. Avem facultatea la Bacău și nu doream să renunț. Așa că eram trei săptămâni la lucru, una la Bacău, la facultate. Am dus-o la bun sfârșit”, a menţionat Emil, care, pe lângă Educație Fizică și Sport, a mai luat licența și la Sport și Performanță Motrică, iar acum face Masterul în Ungaria: „Am avut noroc că am avut medie mare la Facultate, 9.82, și am intrat la buget, nu la cea cu taxă. Altfel nu știu dacă mi-aș fi permis”.
După o perioadă, Imre a scăpat de munca pe şantier şi a ajuns la lotul naţional de patinaj al Ungariei, unde este serviceman, ocupându-se de pregătirea patinelor. Totodată, când nu este la lot, el antrenează juniori la Ferencvaros Budapesta.
„Ca să vă faceți o idee, Ungaria are pentru Jocurile Olimpice șase patinatori calificați: patru băieți și două fete. Vor participa şi la ștafete. Ștafetă masculin, plus ștafetă mixtă, două fete și doi băieți. Cel mai mic salariu la lotul național, pentru sportivul care participă doar într-o ștafetă, este undeva la două mii de euro pe lună”, a adăugat Emil Imre.
Deşi munceşte în Ungaria, Emil urmăreşte şi ceea ce se întâmplă în România.
„Marea problemă la noi este că nu avem nici infrastructură, nu avem baze de pregătire. Ungurii plătesc mai bine antrenorii, sportivii, dar au și baze sportive, investesc continuu. Noi nu avem pistă lungă de short track în România, Avem doar piste scurte la Brașov, Miercurea Ciuc, Cârța și Cluj Napoca. Katalin Kristo e singura femeie care a fost la Jocurile Olimpice de seniori. Face și ea facultatea aici. Ea este antrenoare la Brașov, de short track. De la ea știu mai multe”, a spus Imre, care este convins că, pentru a putea face performanţă, România trebuie să investească.
În final, Emil Imre a menţionat că îî ţine pumnii Mihaelei Hogaş, singura reprezentantă a României în competiţiile de patinaj viteză la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Festivitatea de deschidere a competiţiei va avea loc vineri, de la ora 14.00.
Foto: Emil Imre, alături de Nadia Comăneci la FOTE Brașov.
![]() |
Euro | EUR | 4.8909 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7450 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7696 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0380 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2455 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7206 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5007 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.3800 |
![]() |