myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAŞOV. „Tricolorele”, despre meciul cu Ucraina. Eliza Buceschi: „Sunt fericită că publicul braşovean va vedea Naţionala României, merită acest lucru”

  • Apreciez !Nu-mi place !-2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Naţionala de handbal feminin a României va începe campania de calificare la Campionatul European din 2020 cu o partidă la Braşov.

Împreună pentru sănătatea comunității brașovene!

Miercuri, de la ora 18.30, la Sala Spoturilor „D. P. Colibaşi”, „tricolorele” se vor duela cu Ucraina, în prima partidă din grupa 7, din care mai fac parte Polonia şi Insulele Feroe.

Astăzi, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Primăria Braşov, selecţionerul Tomas Ryde a comentat: „Este a doua oară când sunt la Braşov, am mai fost cu echipa de club. Toată lumea vorbeşte foarte frumos despre acest oraş. Miercuri sper că vom face un meci bun. Nu va fi uşor cu Ucraina, care este o echipă puternică. Trebuie să ne pregătim foarte bine şi să arătăm un handbal de calitate. Trebuie să ne ridicăm nivelul. Sper că publicul ne va ajuta şi va reuşi să pună presiune pe echipa Ucrainei, dar să fie fair-play”.

„Va fi frumos. Joc la Corona Braşov şi sunt convinsă că oamenii vor umple sala la acest meci. Va fi o atmosferă minunată. Sunt fericită că publicul braşovean va vedea Naţionala României, merită acest lucru. Nu va fi uşor, Ucraina este o o echipă solidă, care a pus probleme multor adversare. Trebuie să pregătim bine partida în acest timp foarte scurt şi cu ajutorul publicului să câştigăm acest prim meci din campania de calificare. Este important să pornim cu o victorie în grupă”, a menţionat Eliza Buceschi.

„Eu m-am născut în Ucraina şi până la 14 ani am crescut acolo. Dar, acum eu sunt româncă 100% şi sunt foarte fericită că am ocazia să reprezint această ţară. Ne bucurăm să fim la Braşov, un oraş foarte frumos. Vom avea un meci greu. Sunt multe jucătoare din Naţionala Ucrainei care evoluează în campionatul României şi pe care le cunoaştem. Am încredere în echipă. Suntem unite, motivate şi sunt convinsă că vom face un meci bun”, a punctat şi portărița Yuliya Dumanska.

„Secundul” Costică Buceschi a precizat: „Mă bucur că sunt din nou la Braşov. Sper să avem un debut de campanie bun. Cel mai important este primul joc. Va fi dificil. Avem în continuare probleme cu accidentările. Sper să aliniem o echipă competitivă şi vom reuşi să câştigăm”.

În fine, primarul George Scripcaru a afirmat: „Organizăm acest meci la Braşov împreună cu Federaţia Română de Handbal. Din punct de vedere handbalistic, noi suntem bine şi s-ar putea să fie şi mai bine în următoarea perioadă. Ne vom ocupa de acest sport din toate punctele de vedere. La Corona Braşov sunt multe jucătoare bune, care ar putea să facă parte din echipa naţională”.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Arlis Serv Construct

Curs BNR

Ma, 26 Mai 2020
Euro   Euro   EUR   4.8415   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.4172   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4384   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5621   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2505   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1804   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4754   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   138.5500   Creștere
Anunturi MyTEX

Va obţine Marcel Ciolacu postul de preşedinte al PSD?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter