#
Poze
Video
|
|
Corona Braşov trăieşte în finala Ligii Naţionale la hochei pe gheaţă cu SC Miercurea Ciuc. După ce au pierdut primele două meciuri, la Patinoarul „Olimpic”, „lupii” s-au trezit din pumni şi au arătat mult mai bine în următoarele două dispute, care au avut loc la Miercurea Ciuc.
Astăzi, în duelul 4 al finelei, Corona a arătat din nou a echipă şi a făcut un meci de nota 10, unul perfect din toate punctele de vedere şi s-a impus cu 3-0.
Apărarea a fost la cel mai înalt nivel, toţi jucători s-au sacrificat şi au arătat dorinţă de victorie, iar Patrik Polc a reuşit un shutout de senzaţie.
Partida de la Miercurea Ciuc a început perfect pentru ai noştri, Trancă deschizând scorul într-o dublă superioritate, după o fază la care au mai lucrat Valchar şi McFadden. Din acel moment, „lupii”, ajutaţi şi de prestaţia fantastică a lui Polc, au gestionat perfect situaţia şi au ştiut să absoarbă fără probleme presiunea gazdelor. Repriza a doua a fost una „albă”, iar la jumătatea părţii a treia, ciucanii au reuşit o fază demnă de cascadorii râsului. După o agăţare a lui Klempa, gazdele au scos portarul pentru a avea avantajul numeric până când un alt hocheist al Braşovului ar fi atins pucul. Nu a fost nevoie însă ca pucul să ajungă la un jucător al Coronei pentru ca tabela să se modifice. Blackwater a încercat o pasă înapoi, dar a trimis pucul direct în poarta propriei echipe. În ultimele două minute, harghitenii au scos din nou portarul în încercarea de a egala, dar au fost taxaţi din nou. Valchar a recuperat în propria treime şi a trimis frumos în poarta părăsită.
Astfel, la general scorul este 2-2, meciul decisiv urmând să aibă loc joi seară la Patinoarul „Olimpic”.
FOTO: © Daniel Maximilian Milata, Maxim's Sports
![]() |
Euro | EUR | 4.9471 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.6905 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7699 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.8974 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2447 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6188 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5294 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 123.4200 |
![]() |