myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. „Lord of the Dance” a cucerit inima publicului

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 


Cea mai apreciată trupă de dans de pe mapamond – „Lord of the Dance” – a ajuns din nou la Brașov și a reușit să cucerească din nou publicul. După 20 de ani de spectacol și succes (dincolo de care se ascund infinite ore de muncă și „oase rupte”) maeștrii dansului au venit în fața fanilor cu un show cu totul nou, un spectacol de excepție ce a cucerit deja publicul internațional, „Lord of the Dance – Dangerous Games”. Nici publicul care a umplut miercuri seară Sala Sporturilor din Brașov nu s-a putut sustrage seducției unei reprezentanții grandioase, având în spate o poveste nemuritoare.

Spectatorii au avut parte de o surpriză chiar de la început, pe aproape fiecare scaun aflându-se câte un trandafir alb. Când sala s-a scufundat în întuneric, o voce dramatică a anunţat publicul că avea să urmărească cel mai bun show de dans din toate timpurile, iar în scurt timp şi-au făcut apariţia pe scenă şi dansatorii. Frumoși, impecabili, în costume pline de culoare și strălucire, unele desprinse din filme SF, irlandezii au dat viață poveștii puse în scenă de însuși Michael Flatley, într-un spectacol de excepție. De data aceasta Flatley a oferit o abordare neașteptată ce i-a atras pe spectatori într-o lume mitică și captivantă. Publicul a aplaudat frenetic, timp de aproape două ore, efectele vizuale, jocurile de lumini şi laser, toate punând în valoare dansatorii, care au interpretat 21 de scene de dans, coregrafii uimitoare, în paşi perfect sincronizaţi și în acrobații ce au învins gravitația. Surpriza evenimentului a dezvăluit un aspect mai degrabă demn de filmele SF, proiecţii holografice 3D, un sistem ce oferă iluzii optice tridimensionale.

Fermecați de poveste

Spectacolul de sunet și imagine, cunoscut în întreaga lume drept cel mai de succes show exprimat prin limbajul universal al dansului, prezintă de fapt o incursiune în folclorul irlandez bazat pe lupta dintre bine și rău. Braşovenii, indiferent de vârstă, au trăit cu sufletul la gură povestea de dragoste dintre prinţesa bună şi Lordul Dansului, acest „Făt-Frumos” irlandez (Matthew Smith), care i-a făcut să exclame îngrijorați când Lordul Întunericului părea să-l învingă. Dar cum în orice poveste triumfă binele, spectatorii au răsuflat uşuraţi când au văzut că Lord Of The Dance s-a recăpătat centura şi a fost repus în drepturi, câştigând totodată şi inima alesei sale, frumoasa prinţesă blondă. „Întregul show are la bază o producţie clasică ce prezintă forţele Binelui şi pe cele ale Răului şi cuprinde dansuri irlandeze ce aparţin lui Michael Flatley. Apar băieţi buni şi băieţi răi ce îşi doresc titlul de Lord, dar sunt prezente şi o fată bună, şi o fată rea”, a afirmat „lordul dansului” Matt Smith. Între episoadele basmului au fost inserate scene de dans (printre care și una „fierbinte”, în care fetele au renunțat cu o mișcare rapidă la rochițe, pentru a rămâne în senzuale costume minimale, spre deliciul bărbaților), dar și de cântec, având în fundal scene cu peisaje idilice ori fantastice, cu păsări, fluturi, cai, unicorni, în contrapunct cu scenele sumbre, dramatice, cu păduri arzând, cer întunecat, roboți malefici.

De trei ori Michael Flatley

Dar dansatorii sunt cu siguranță cei care dau grandoarea reală a spectacolului. Abilitățile lor sunt remarcabile, efortul uriaș, dar chipurile lor nu trădează nici o clipă asta. Acest „show time extravaganza”, cum a fost numit de jurnaliștii Los Angeles Times, a fermecat publicul cu elemente precum coregrafia spectaculoasă, dar și cu momentele artistice de excepție, pe lângă zecile de campioni ai dansului, cântăreața Nadine Coyle (cantautoare de origine irlandeză, componentă a formației Girls Aloud) a jucat rolul zeiței Erin, încântându-i cu vocea și cu prezența sa.

La final, spre surprinderea tuturor, pe scenă a apărut însuşi creatorul acestui show de excepţie, Michael Flatley. Acesta a executat cu măiestria caracteristică trei tipuri diferite de step, în stilul ce i-a adus titlul de „Cel mai rapid dansatori din lume”, cele trei ipostaze holografice supradimensionate fiind cadoul celebrului dansator pentru publicul din România.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
husqvarna

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 27 Mai 2022
Euro   Euro   EUR   4.9429   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6098   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8083   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.8066   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2418   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6187   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5272   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   125.7900   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeți că primarul Allen Coliban va face „curățenie” la secția de handbal a CSM Corona Brașov după ratarea promovării în Liga Națională?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter